Medicul Mihaela Bilic, avertisment îngrijorător privind consumul acestei vitamine. Românii o folosesc excesiv împotriva COVID-19
Medicul Mihaela Bilic avertizează românii cu privire la excesul de vitamine care sunt luate din proprie inițiativă pentru a combate gripa și COVID-19. Multă lume consumă vitamina C și D pentru că a auzit de beneficiile miraculoase ale acestor vitamine pentru imunitate. Cu toate acestea, medicul nutriționist trage un semnal de alarmă în acest sens.
Vitamina extrem de benefică organismului
Consumată în exces, vitamina D poate deveni periculoasă pentru propriul organism, a dezvăluit Mihaela Bilic. La polul opus stă vitamina C, care nu are contraindicații, putând să o consumăm fără restricții.
„(…) Organismul nu poate sintetiza vitamina C, nu avem rezerve de vitamina C și atunci suntem dependenți de aportul alimentar”, a declarat medicul.
Cunoscuta și îndrăgita Mihaela Bilic a explicat pe înțelesul tuturor faptul că vitamina C nu dăunează sănătății, indiferent de cantitatea pe care dorim să consumăm. Organismul nu o poate sintetiza, motiv pentru care trebuie să avem grijă să mâncăm mereu fructe și legume pentru o nouă sursă de vitamina C.
Deoarece ce consumul de fructe în exces poate deveni periculos, medicul Mihaela Bilic subliniază că acest lucru nu este valabil și în cazul legumelor. Chiar și așa, suplimentele de vitamina C pot fi un aliat foarte bun în această perioadă solicitantă.
“Vitamina C este o vitamină hidrosolubilă, se dizolvă în apă. Organismul nu o poate sintetiza, nu avem rezerve de vitamina C și atunci suntem dependenți de aportul alimentar.
Pentru că este hidrosolubilă și extrem de fragile, trebuie știut că vitamina C se deteriorează, la 48 de ore scade la jumătate în fructe și legume, deci este destul de greu să ne acoperim necesarul de vitamina C în această perioadă când avem nevoie de cantități mari”, a dezvălui Mihaela Bilic.
Vitamina C în exces este eliminată de organism
Mihaela Bilic le recomandă cetățenilor consumul suplimentelor, altfel ar fi nevoie de cantități uriașe de legume și fructe, necesare unei cantități necesare de vitamina C.
„Din cauza aceasta, eu aș recomanda suplimentele cu vitamina C și pe principiul că și dacă luăm mai multă, ea se elimină prin rinichi, deci nu este niciun fel de risc. Și atunci, un pic de supliment de vitamina C ne aduce această substanță antioxidantă, cea mai puternică din natură, fără caloriile pe care altfel ar trebui să le consumăm.
Vitamina C, la dozele de care avem nevoie zilnic, ar presupune nu cinci porții, ci cinci kilograme de fructe și legume proaspăt culese”, a explicat Mihaela Bilic la Digi24.
Cum trebuie consumată vitamina D
Medicul nutriționist atrage atenția cu privire la consumul de vitamin D și la consecințele pe care le poate avea. Această vitamină este responsabilă cu mai multe funcții în organism, iar spre deosebire de vitamina C, aceasta liposolubilă, dizolvându-se în organism, iar mai apoi absorbându-se în grăsime. Este bine de știut că, în prezența luminii, organismul o sintetizează și singur.
Potrivit Mihaelei Bilic, un consum excesiv de vitamina D duce la o cantitate ridicată de calciu, rezultând un risc de calculi renali.
„În schimb, la capitolul vitamina D, atenție mare la suplimente, pentru că nu numai că pot deregla nivelul vitaminei D în organism, dar vitamina D este foarte strâns legată de nivelul calciului, de activitatea hormonală și mai ales de parathormon.
Cel din urmă este un hormon sintetizat de paratiroide, și atunci, în momentul în care noi aducem din exterior cantități mari de vitamina D, automat paratiroidele se opresc din sinteză, s-ar putea să ne trezim cu un nivel de calciu ridicat în sânge și cu risc de calculi renali sporit și atunci, toate aceste lucruri, fără o indicație a unui medic, fără un nivel al vitaminei D în organism detectat de niște analize, pot să facă mai mult rău decât bine”, a arătat medicul nutriționist, potrivit Digi24.ro.