Medicul Laura Ghibu, avertisment crunt cu privire la folosirea medicamentelor Covid după ureche: „Medicina de bloc care se practică acum în România poate ucide”
Laura Ghibu, medic român stabilit în Suedia, a explicat recent la ce riscuri ne expunem atunci când decidem să luăm tratamente Covid după ureche, în funcție de informațiile auzite în cercul prietenilor, al vecinilor sau după internet. Potrivit specialistului, această abordare deloc medicală poate avea un impact negative major asupra sănătății noastre.
Anticorpii monoclonali sunt în stadiu de cercetare
Medicul stabilit în Suedia a explicat că anumite informații care se vehiculează în mediul online sunt false. Mai exact, este vorba despre accesul la anticorpii moniclonali direct din farmacii, în anumite țări din Vest. Potrivit specialistului, acest tratament anti-Covid-19 este încă în stadiu de cercetare, el fiind recomandat exclusiv de medic, dacă situația pacientului o impune. Laura Ghibu a făcut apel la cetățenii români să nu se mai trateze după ureche, consumând medicamente citite de pe internet sau recomandate de persoane care nu sunt medici.
„La noi (n.r. în Suedia) nu există antivirale sau anticorpi monoclonali în farmacii. În România se vorbește foarte mult despre acest mit al țărilor din Vest în care toate aceste medicamente se găsesc la liber în farmacii. Nu este așa. Aceste antivirale, acești anticorpi monoclonali sunt încă în stadiu de cercetare.
Deci orice tratament cu aceste medicamente este încă în stadiu experimental, iar medicii sunt cei mai capabili să decidă dacă acest medicament este potrivit pentru pacient sau nu. Vă rog din suflet, nu luați medicamente după ureche. Nu ascultați ceea ce vi se spune pe internet. Medicina de bloc care se practică acum în România poate ucide.”, a transmis aceasta, potrivit Antena3.
Medic ATI, avertisment pentru cetățenii care apelează la automedicație
Medicul Amin Zahra a vorbit în urmă cu ceva timp despre problema românilor, atunci când vine vorba de automedicație la primele simptome de Covid-19.
„Nici nu mă așteptam să dureze atât de mult pandemia. Auzim tot mai des automedicație, pacienți care stau acasă… Din păcate, asta ne face munca mult mai grea, mai ales că o parte dintre ei ajung pe Terapie Intensivă”, a explicat medicul.
Acesta i-a sfătuit pe toți să se prezinte la medic, încă din primele momente de la apariția simptomelor specifice Covid-19, evitând astfel o evoluție nefavorabilă a bolii.
„În primul rând, anunțăm medicul de familie, o monitorizare simplă cu un pulsoximetru, să urmărim saturația oxigenului din 4 în 4 ore, sau din 6 în 6 ore, mai ales dacă știm că ne aflăm într-o categorie de risc, cu o boală cronică, cu o boală autoimună, să urmărim modul cum respirăm, dacă vedem că primim aer mai greu, că devenim mai agitați…
Trebuie să ne păstrăm calmul, să nu ne facem tot felul de filme, că o să ajungem intubați, că o să murim… Să rămânem optimiști!”, a adăugat dr. Amin Zahra, potrivit Antena3.ro.
Tratamentul se oferă în funcție de analizele fiecărui pacient
În continuare, medicul ATI a explicat că fiecare pacient primește un tratament în funcție de rezultatul analizelor și în funcție de problemeșe de sănătate care se descoperă, astfel că anumite tratamente sunt contraindicate pentru anumite afecțiuni.
“Tratamentul trebuie luat după niște analize, să știm ce afectare pulmonare este, să știm markerii, analizele de sânge, o radiografie măcar, dar nu putem să încercăm să luăm un tratament. Pentru că sunt multe tratamente contraindicate, dacă ai niște analize modificate.. Cel mai indicat este să se solicite ajutorul unui medic.
Important este ca lumea să aibă mai multă încredere în sistemul medical, pentru că, în ciuda faptului că nu avem timpul suficient de a sta și a explica la familie despre stare, despre ce medicament se administrează, este doar dintr-un singur motiv. Nu avem timpul suficient, este lipsă mare de personal.. În timpul acela în care nu putem vorbi, cu siguranță suntem la pacienți”, a adăugat medicul.