Medicul Ion Alexie din Las Vegas, despre tratamentul folosit de Flavia Groșan: „Toţi medicii din România vor să trateze pacienţii şi nu au cu ce. O felicit”

de: Rosu Ioana
19 03. 2021

Medicul Ion Alexie, medic primar de boli infecțioase la un spital din Las Vegas, și-a exprimat dezacordul cu privire la modul în care au reacționat autoritățile medicale în raport cu medicul Flavia Groșan. Reputatul medic își susține colega de breaslă, felicitând-o pentru munca depusă și rezultatele obținute.

„Nu avem un protocol perfect”

Medicul român din Las Vegas, care și-a tratat pacienții cu Ivermectină, revine în atenția publicului pentru a susține tratamentul pe care medicul orădean Flavia Groșan l-a descoperit. Acesta îmbrățișează ideea unui tratament revoluționar care ar putea aduce un plus de valoare în căutările făcute de medicii din întreaga lume pentru a găsi un tratament care să anihilize Covid-19.

Ion Alexie susține că medicul din Oradea este un exemplu foarte bun și ar trebui apreciat pentru rezultatele obținute, în loc să fie criticat.

La rândul său, medicul din Las Vegas a fost ținta atacurilor medicilor din România, după ce a afirmat că își tratează pacienții infectați cu Covid-19 cu Ivermectina, un medicament aprobat în SUA, dar nu și în România. Ion Alexie a repetat în nenumărate rânduri rezultatele obținute, însă autoritățile din România nu au probat folosirea medicamentului și în țară.

„Doamna doctor a avut norocul să trateze pacienții foarte devreme și dacă, cu adevărat a vindecat 1.000 de pacienți sau poate 500, sau poate 700, este un lucru de aplaudat și nu trebuie să fie judecată şi mai ales într-un mod acuzator. Ştim cu toții că aceasta este o boală foarte nouă și se schimbă în permanență și peste tot căutăm tratamentele cele mai bune, este adevărat nu avem un protocol perfect”, a declarat medicul, la Antena3.

Problemele întâlnite în România, dar și în SUA

Ion Alexie trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care sunt gândite protocoalele medicale, astfel că specialiștii nu au dreptul să folosească anumite medicamente în primul moment al infectării, acela în care ar trebui să omoare virusul.

„Protocolul din România ar trebui să fie mai flexibil să fie mai ușor adaptabil, la toate categoriile de pacienţi. O altă problemă care este şi în România şi în Statele Unite şi în toată lumea, este că în faza virală, faza în care noi ar trebui să omorâm virusul, protocoalele din toată lumea sunt prost făcute.

În America nu ne dă voie să folosim Remdesivirul, singurul antiviral pe care îl avem, pentru că ei zic că trebuie să îl folosim numai după ce pacientul este hypoxic. Atunci este prea târziu, pentru că mulți dintre ei poate au pierdut deja 40-50% din funcția pulmonară”, a mai afirmat Ion Alexie.

Medicul din Las Vegas reamintește de lipsa medicamentelor necesare din farmacii, susținând că specialiștii sunt obligați de circumstanțe să găsească soluții rapide spre binele pacienților.

“În România aveți două medicamente antivirale, care nu se găsesc în farmacii. Doamna doctor și toţi doctorii de familie care vor să trateze acești pacienți nu au cu ce să îi trateze în ambulator. Nu este niciun medicament.

De aceea fiecare încearcă pe experiența lui să folosească anumite medicamente și după părerea mea este foarte bine ce a făcut doamna doctor. A reușit niște tratamente foarte bune. Atâta timp cât pacienții dumnealor nu au suferit de la medicamente și nu au avut complicații, eu o felicit”, a spus medicul Ion Alexie, potirivt sursei menționate.