Medicul Beatrice Mahler, semnal de alarmă după ce morga spitalului a devenit neîncăpătoare din cauza deceslor cauzate de Covid-19
Valul patru al pandemiei pare să fie cel mai periculos dintre toate valurile existente până acum, astfel că numărul infectărilor și al deceselor devine de necontenit. Managerul Institului „Marius Nasta” a transmis cu puțin timp în urmă faptul că morga spitalului nu mai face față numărului mare de decese, astfel că situația devine din ce în ce mai grea.
Unde vor fi depuse trupurile neînsuflețite ale pacienților morți din cauza Covid-19
Strigătul de ajutor al medicilor se face auzit de toată lumea prin duritatea evenimentelor relatate. Din păcate, lucrurile nu stau deloc bine, iar cazurile de Covid-19 au depășit deja 7000 pe zi, în timp ce numărul deceselor a ajuns la 130.
Potrivit medicului Beatrice Mahler, morga spitalului pe care îl conduce nu este prevăzută cu un număr atât de mare de locuri, iar spațiul existent a fost depășit de ritmul amețitor de decese. Aceasta și-a exprimat temerea cu privire la ceea ce va urma pe viitor, având în vedere situația dată și pronosticurile înfricoșătoare ale specialiștilor cu privire la evoluția epidmeiologică a acestui val.
,,Am avut foarte multe decese, iar morga este dimensionată pentru un număr mai mic de decese. A fost o situație extrem de neplăcută. Încercăm în acest moment să găsim soluții pentru containere frigorifice pe care să le închiriem pentru o perioadă de timp, astfel încât să oferim totuși posibilitatea managementului pentru aceste situații cât mai adecvat”, a precizat Beatrice Mahler, potrivit realitatea.net.
“Mi-e teamă că suntem la început”
În urmă cu câteva zile, Beatrice Mahler a dezvăluit că situația în spitale este una foarte grea, iar locurile libere la ATI sunt inexistente, astfel că o persoană în stare gravă trebuie să aștepte moartea cuiva pentru a găsi un pat liber.
În ciuda situației extrem de tensionate, medicul pneumolog își exprimă temerea de a fi abia la începutul acestei perioade grele.
„Mi-e teamă că suntem doar la început și că va fi extrem de greu în spitale în următoarea perioadă.
Orice pat se ocupă în câteva minute. Secția e plină și ea. Locurile eliberate s-au eliberat doar pentru că pacienții nu au reușit să treacă prin afecțiune cu bine.Suntem pe punctul în care numărăm paturile libere ca urmare a externării, dar sunt foarte puține. Gărzile sunt greu de dus, nu avem locuri pentru pacienții Covid, nu mai vorbesc de ATI. Presiunea e deja în secții. (…) Dintre cei bolnavi, 90% sunt nevaccinați, pentru ei avem emoții. Pentru cei aproximativ 10% care sunt vaccinați avem speranțe”, a precizat medicul, la Digi24.