Medicul Alexandru Rafila, avertisment de ultimă oră despre situația catastrofală din România: „Am ajuns pe primul loc în Europa”
Medicul Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă vizavi de modul în care au perceput cetățenii măsurile de relaxare. Șeful Societății Române de Microbiologie afirmă că dinamica evoluției pandemiei de COVID-19 a condus țara noastră pe primul loc din Uniunea Europeană la incidența numărului de cazuri.
România, campioana Europei la incidența cazurilor
Unul dintre cei mai activi medici în spațiul online, Alexandru Rafila, a vorbit în cursul serii de ieri despre situația dramatică în care se află țara noastră. În ciuda faptului că autoritățile au impus reguli stricte încă de la începutul pandemiei, evoluția acestei situații a luat o direcție greșită, România aflându-se pe primul loc în Uniunea Europeană.
Potrivit afirmațiilor reprezentantului OMS în România, creșterea alarmantă a numărului de cazuri este datorată nerespectării măsurilor de prevenție de către cetățeni și nu de relaxarea măsurilor. Acesta a comparat bilanțul țării noastre cu cel al altor țări care se aflau într-o situație cu mult mai îngrijorătoare, rezultând la final că în prezent, numărul cazurilor noi din România a depășit toate aceste țări.
„Noi am avut o situație favorabilă, când discutam despre un vârf de 300-400 de cazuri, apoi numărul a scăzut și a început relaxarea. (…) Opinia mea este că nu relaxarea în sine, cât mai degrabă relaxarea cetățenilor în fața acestor măsuri a dus la această creștere din ultima perioadă.
Trebuie să spun că suntem pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește această incidența cumulată. Am depășit 50 de cazuri la 100.000 de locuitori, ca incidență cumulată, mai exact 53, iar țări care aveau valori mult mai mari decât noi în ultima perioadă, mă refer la Suedia, la Portugalia, Suedia avea 160, cred, au ajuns să aibă valori mai mici decât România”, a declarat Alexandru Rafila, în direct, la Realitatea PLUS.
Italia, exemplul care demonstrează că se poate
Medicul Rafila a dat de exemplu țări precum Italia, în care oamenii au devenit asumați și responsabili abia după ce s-au lovit de o situație dramatică, pe când România a început prin a avea cetățeni responsabili și sfârșește printr-o delăsare care agravează situația de la o zi la alta.
“Este un exemplu foarte bun pe care am putea să-l replicăm, și anume exemplul Italiei. Italia s-a confruntat cu o situație, cu circa 300.000 de cazuri , 30.000 de decese. În momentul de față, acest cumulator, această incidență cumulată este 5, deci discutăm de o valoare de 10 ori mai mică decât valoarea înregistrată în România.
La început, noi am fost mai stricți și din acest motiv numărul mic de cazuri, apoi ne-am relaxat, crezând că totul este o glumă. La ei (Italia – N.R.) a fost invers, a fost o situație foarte gravă și au înțeles că trebuie să ia foarte în serios pandemia. Așa se face că acum avem exemplul unei țări care poate ține lucrurile sub control având măsuri de relaxare chiar mai mari decât la noi”, a concluzionat acesta, la Realitatea Plus.