Medicul Alexandru Rafila anunță vestea pe care o așteptau toți românii. Când va ajunge vaccinul pentru COVID-19 în România

de: Rosu Ioana
28 04. 2020

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a vorbit ieri seară despre mai multe probleme de interes national. Printre subiectele abordate, medicul a anunțat când va fi disponibil în România un vaccin împotriva COVID-19.

Câte cazuri sunt testate pozitiv pe zi în România

În acest moment, în România există 11.339 de cazuri confirmate. Medicul Alexandru Rafila a vorbit ieri, prin intermediul unei intervenții telefonice, despre un al doilea val de infectare cu COVID-19, dar și despre vaccinul care ar putea salva România de nenorocirile care au umbrit țara de mai bine de două luni.

Acesta subliniază nevoia urgentă de a ne concentra toată energia și resursele pe situația actuală, care nu este deloc îmbucurătoare. Potrivit doctorului, România se încadrează la aproximativ 300 de cazuri de infectare cu coronavirus pe zi, însă acest număr important ar putea fi și mai mare dacă testărilor ar fi făcute la un alt nivel.

Nu putem să sțim cum vor evolua lucrurile la toamnă, la iarnă. Ne concentrăm pe situația din acest moment. Putem face o medie, ne încadram cam la 300 de cazuri pe zi. Contactele dintre oameni va duce la sporirea cazurilor, eu sper ca acest lucru să nu se întâmple” , susține Alexandru Rafila, pentru RomaniaTV.

Medicul susține că numărul real al bolnavilor infectați cu COVID-19 se va vedea după 15 mai: ”Măsurile care urmează să fie luate de către Guvern vor duce într-o zonă în care putem reveni la normal. Pe 15 mai putem vedea dacă vom intra în trendul descendent. Până atunci nu o să putem avea o clarificare destul de mare încât să spunem că putem relaxa fără niciun fel de problemă măsurile. Toate măsurile sunt luate în scopul binelui populației” , a adăugat acesta.

Când va ajunge în România vaccinul salvator pentru COVID-19

Vaccinul așteptat de toate cadrele medicale și de toți cetățenii se lasă așteptat. Potrivit medicului Rafila, acesta ar putea ajunge în România peste un an și jumătate. Realizarea și testarea unui asemenea vaccinuri presupune timp, iar studiile și testările sunt momentan într-un stadiu incipient:

Este o întrebare foarte grea, dar nu o să îl avem mai repede de un an și jumătate, sperăm să măsuram din luna ianuarie. Există proceduri foarte laborioase, care consumă timp. Necesită cel puțin trei faze de administrare la om. Trebuie să există o fabrică care să facă un miliard sau două miliarde de doze de vaccin” , a explicat medicul.

Este posibil un al doilea val de îmbolnăviri?

Președintele Societății Române de Microbiologie menționează despre apariția unui al doile aval de îmbolnăviri care nu este deloc exclus, ținând cont că noul coronavirus se manifestă în primă fază printr-o viroză respiratorie.

Este una dintre posibilități. Virozele respiratorii au un trend ascendent în sezoanele reci, dacă comparăm cu gripă, am putea spune că ar putea duce la apariția unui nou val de infecție. Ideea este să fie cât mai lentă infectarea, deoarece nu aglomerezi sistemul de sănătate.Important este să îi tratăm pe cei care au simptome, pacienții cu cancer, dializă sau bătrânii din centrele de îngrijire” , a declarat Alexandru Rafila.