Medicii UPU București, avertisment înfricoșător pentru cetățeni. Ce pericol îi pândește la fiecare pas
Bucureștenii sunt avertizați să aibă mare grijă atunci când aleg să petreacă timp liber în natură, deoarece sunt pândiți la orice pas de pericolul constituit de mușcătura de căpușe. Pentru că dezinsecția în parcuri a început în urmă cu două zile, zeci de cetățeni s-au prezentat zilnic la UPU cu mușcături de căpușe. Din păcate, efectele datorate înțepăturilor acetsor insecte pot fi foarte grave asupra sănătății.
Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, plin cu cetățeni mușcați de căpușe
Dacă până acum, media persoanelor mușcate de căpușe era de 5, 6, ea a crescut la 20 de pacienți pe zi, afectați de aceste insecte periculoase. Medicii avertizează cetățenii cu privire la locurile cu verdeață pe care le frecventează în această perioadă, în special cele cu iarbă, mai ales dacă aceasta nu a fost tunsă.
De asemenea, specialiștii ne sfătuiesc să nu intrăm în panică dacă suntem mușcați de căpușe, dar nici să rămânem indiferenți de acest lucru. Cel mai bine este să ne prezentăm la spital în cel mai scurt timp pentru ca insecta să fie eliminată din piele în cel mai rapid timp, evitând orice fel de complicații.
Din păcate, bacteria transmisă de căpușe poate produce boala Lyme, intrând în sânge și afectând articulațiile, mușchii, inima și sistemul nervos, iar în unele cazuri, persoanele afectate pot ajunge și la paralizie. Această boală mai este numită și “boala cu 1000 de fețe”, deoarece prezintă simptome diferite, putând fi confundată cu alte simptome.
Pentru a evita infecția cu borelioza, cetățenii sunt rugați să evite pe cât posibile aceste zone, să se îmbrace cu haine lungi dacă totuși vor să meargă și să se prezinte la doctor pentru a i se extrage corect căpușa, dar și pentru a fi preveniți cu privire la riscurile la care sunt expuși.
Potrivit specialiștilor, borelioza are tratament care vindecă persoana afectată, atâta vreme cât aceasta merge în timp util pentru extracția căpușei și pentru administararea medicamentației specifice. Boala poate fi diagnosticată cu ajutorul probelor de laborator, dar nu mai devreme de două săptămâni de la mușcătura sau înțepătura căpușei.
Cum putem scoate căpușa acasă
Medicul infecționist, Virgil Musta, a explicat în urmă cu puțin timp cum putem scoate acasă căpușele dacă nu putem ajunge la medic. Potrivit acestuia, se îmbibă un tifon cu alcool și se ține deasupra căpușei până când insect își relaxează picioarele.
“Putem și noi să o scoatem, acasă. Nu e foarte greu de scos – se îmbibă un tifon în alcool, se ține 3-4 minute deasupra căpușei, ca să se relaxeze acele picioare cu care se fixează, după care se extrage ușor căpușă urmărindu-se dacă a mai rămas sau nu capul.
Dacă a mai rămas capul este recomandat ca a doua zi să te prezinți la un serviciu chirugical care să-ți extragă și această parte a căpușei”, a explicat medicul.