Medicii de familie cer adoptarea certificatul verde, fără excepţii: „Ne mor bunicile şi bunicii uitaţi în sate şi în case”

de: Ionuț Vieru
01 11. 2021

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie solicită parlamentarilor adoptarea legii prin care certificatul verde devine obligatoriu, fără introducerea unor excepții și cu sancțiuni severe pentru cei care nu respectă legea.

Certificatul verde, fără excepții, cerut de medicii de familie

În perioada verii, certificatul verde a fost introdus pe plan intern de mai multe state europene ca măsură de limitare a transmiterii virusului Covid-19. România nu a luat această măsură decât parțial în luna octombrie, atunci când numărul morților de covid-19 a ajuns de ordinul sutelor.

„Ne mor bunicile şi bunicii uitaţi în sate şi în case. Ne mor mamele, taţii, fraţii, surorile, copiii. Ne mor rudele, prietenii, vecinii şi colegii. Ne mor medicii de familie.

Avem nevoie de o lege corectă acum, nu peste încă o lună şi încă 15.000 de decese evitabile adăugate la cei 15.000 de morţi de până acum, din valul 4, şi 30.000 de morţi de valurile precedente.

Am văzut deja în ultima săptămână efectele pozitive ale introducerii parţiale a certificatului verde. Nu mai avem timp să aşteptăm”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale a Medicilor de Familie. 

„Solicităm în egală măsură sancționarea severă a celor care nu respectă legea”

Certificatul verde a fost introdus la nivel european în toate domeniile și pentru toate activitățile, fără excepție. Potrivit medicilor, aceasta este cea mai sigură măsură care poate fi adoptată de Parlament pentru a limita transmiterea virusului și reducerea deceselor.

De asemenea, certificatul verde sprijină indirect și campania de vaccinare, fără a introduce obligativitatea vaccinării. Românii pot alege între vaccin sau testare. Fără certificat, accesul este limitat la anumite activități, în funcție de alegerile individuale ale fiecărui cetățean.

„Solicităm în egală măsură sancţionarea severă a celor care nu respectă legea şi nu verifică existenţa certificatului verde. Este revoltător ca un medic de familie să fie sancţionat cu sume între 6.000 şi 11.000 lei dacă nu solicită pacientului adeverinţa de la angajator pentru eliberarea certificatului de concediu medical, sau cu sume între 5.000 şi 10.000 dacă nu completează planul de supraveghere pentru concediul medical, adică pentru o eroare birocratică, care nu pune viaţa nimănui în pericol.

În acelaşi timp însă firmele şi instituţiile care nu verifică existenţa certificatului verde şi pun în pericol viaţa a sute sau mii de oameni zilnic riscă, în prezent, o amendă de doar 2.000 până la 10.000 lei”, se arată în acelaşi comunicat.