Medicii care au împlinit vârsta de pensionare își pierd aceste drepturi
Medicii stomatologi care au împlinit vârsta de pensionare admisă prin lege, vor pierde un drept care i-a avantajat până acum pe mulți dintre ei. USR propune o modificare a legii, pentru a diminua corupția din Sănătate.
Senatorul USR, Adrian Wiener, care este și medic și membru al Comisiei de Sănătate din Senat, propune un proiect de lege care face ordine în rândurile superioare ale medicilor dentiști.
Toți doctorii stomatologi care au împlinit vârsta de 65 de ani nu vor mai avea dreptul să ocupe funcții de conducere în Colegiul Medicilor Stomatologi. În plus, votul pentru alegerea conducerii va trebui să fie exprimat deschis și electronic, iar în comisia de alegeri trebuie să participe observatori independenți, acreditați, pe totă durata procesului de votare, dar și la numărarea voturilor.
De ce nu vor mai putea medicii stomatologi pensionați să ocupe funcții de conducere
Propunerea legislativă vine ca urmare a numeroaselor plângeri venite din partea acestor doctori cu privire la modul nu tocmai onest în care este aleasă conducerea în Colegiu. Senatorul speră ca prin acest act normativ care ar trebui să fie votat, să se pună capăt abuzurilor de la acest nivel.
Actuala formă a legii îngreunează activitatea medicilor dentiști ori conține norme contrare Codului Deontologic. […] Actuala lege nu prevede interdicția ocupării concomitente a funcțiilor de conducere din domeniul sănătății și domeniul educației, ceea ce conduce la săvârșirea unor fapte grave, precum fraudele, corupția, traficul de influență. La fel, actuala reglementare favorizează apariția conflictelor de interese prin prevederea numărului nelimitat de mandate în organele de conducere ale CMSR de la nivel național și teritorial. Interesele contrare afectează obiectivitatea decizională și, deci, suprimă buna-credință a membrilor organului de conducere față de CMSR pe care îl reprezintă legal.
Prin această măsură se dorește și clarificarea atribuţiilor de control ale Ministerului Sănătăţii şi introducerea obligativităţii sesizării de către acesta a organelor competente, în cazul constatării unor încălcări și îmbunătățirea eficienței actului medical.