Medicamentul interzis de medicii în tratarea covid-19. Românii și-l administrează singuri acasă
Pacienților infectați cu coronavirus, dar care se tratează acasă, le este recomandat să își monitorizeze atent temperatura și frecvența respiratorie, a menționat managerul Institutului ”Marius Nasta” din București, Beatrice Mahler.
Medicamentul interzis de medicii în tratarea covid-19
Astfel că într-un interviu oferit Știrilor ProTV, medicul a atras atenția că mulți pacienți aleg să ia antibiotice, cu toate că un astfel de tratament nu distruge virusul, ba poate chiar să fie dăunător pe termen lung.
„Este foarte important pentru cei care stau acasă, dacă își pot permite să își cumpere un pulsoximetru, să o facă. Dacă nu, să își monitorizeze atent frecvența respiratorie. Monitorizarea temperaturii și a saturației oxigenului sunt extrem de importante dacă vorbim despre infecția cu SARS-CoV-2. Pe de altă parte, legătura permanentă cu medicul de familie este obligatorie și apariția unei saturații scăzute (a oxigenului din sânge, n.r.), sub 93%, trebuie să îi determine să sune la 112 sau să sune medicul de familie.
În această perioadă observăm foarte mulți pacienți care ajung la camerele de gardă și care își administrează antibiotic. Atrag atenția asupra faptului că virusul nu răspunde la antibiotic. Azitromicina care se administrează în spital în unele cazuri nu are rolul de a distruge virusul, ci are un mecanism antiinflamator, de reducere a inflamației pe care o produce virusul. Nu se administrează pe post de antibiotic”, a spus medicul.
”Vorbim de rezistența la antibiotice”
De asemenea, protocolul de tratament se recomandă în funcție de cazul de boală, iar în cazul unei forme ușoare de boală, tratamentul cu antibiotic nu își are rostul, deoarece trebuie să ne gândim ce efect va avea acest tratament asupra corpului nostru peste 10-20 de ani. „Vorbim despre rezistența la antibiotice, vorbim despre infecții cu germeni rezistenți care se pot transmite de la o persoană la alta. Dacă nu vom tempera în această perioadă consumul de antibiotice, anul viitor vom avea o altă pandemie”, a declarat Beatrice Mahler.
„Antibioticul se administrează în formele moderate sau acolo unde se constată o suprainfecție, care trebuie evaluată obligatoriu și cu analize de laborator. Pacientul este bine în aceste momente să ajungă într-un spital să aibă evaluare completă imagistică și biochimică – adică analize de sânge și de floră care evidențieze că într-adevăr antibioticul aduce un real beneficiu pacientului”, a mai spus managerul Institutului „Marius Nasta”.