Medic ATI, mărturisire cutremurătoare despre dorința unei paciente în stare gravă: „Nu m-am simțit mai neputincioasă vreodată”

de: Rosu Ioana
21 04. 2021

Țara noastră trece printr-o perioadă extrem de tensionată, iar numărul deceselor a atins cote inimaginabile, astfel că 237 de persoane și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore, fiind înregistrat un record negativ de la începutul pandemiei.

Oamenii ajunși la ATI regretă că nu s-au vaccinat din timp

Un moment absolut șocant a fost relatat de Isadora Zaharescu, medic al Secției de Terapie Intensivă al Spitalului Witing. Aceasta este profund de marcată de dramele pe care oamenii aflați pe patul de moarte le trăiesc, însă un dialog cu una dintre paciente a marcat-o pentru totdeauna.

Potrivit medicului, pacienta se afla într-o stare gravă, având pe lângă Covid-19 și alte cormobidități care au determinat dezvoltarea unei forme grave a bolii. Întrebată dacă a apucat să-și facă măcar prima doză de vaccin, femeia, în disperarea sa în fața morții, a implorat-o pe doctoriță să o vaccineze chiar în acel moment.

Din păcate, conform protocolului medical, vaccinarea anti-Covid-19 în prezența virusului este interzisă, putând fi fatală.

„În timp ce încercam să optimizez ventilația non-invazivă la o pacientă cu morbidități – vreau să specific că era imunodeprimată de acasă, pentru că primea tratament imunosupresor și care nu s-a vaccinat – și are o formă severă de COVID, chiar critică, am întrebat-o în timp ce încercam să-i pun o mască adaptată fizionomiei ei.

Mă durea că nu putea respira, pentru fiecare moleculă de oxigen luptă un organism întreg, dacă a apucat să-și facă măcar prima doză. Doamna s-a uitat la mine, a pus mâna pe mâna mea, m-a oprit și s-a uitat în ochii mei și mi-a spus: «Vaccinați-mă acum!» Nu m-am simțit mai neputincioasă vreodată. Probabil că mă vor urmări multă vreme privirea doamnei și neputința mea”, a explicat medicul Isadora Zaharescu.

La ce riscuri ne supunem când alegem să nu ne vaccinăm

Medicul ATI a explicat riscurile pe care le are fiecare dintre persoanele care aleg să nu se vaccineze. Potrivit acesteia, cetățenii trebuie să-și asume că pot face parte din categoria ghinionistă de 5% care are nevoie de internare urgentă la Terapie Intensivă. Mai mult, aceasta suține că respectarea regulilor de protecție este esențială, dar chiar și așa, virusul are criterii de selecție știute doar de el, multe persoane infectându-se chiar dacă s-au protejat extrem de tare.

„Nu te poți vaccina atunci când faci boala. Putem să alegem să nu ne vaccinăm, dar când alegem asta, poate avem obligația morală măcar să nu ne infectăm și să păstrăm niște reguli. Populația trebuie să știe că atunci când alege să nu se vaccineze poate să se situeze în procentul de 5% din cei care ajung în ATI. Încă nu știm cum își alege acest virus victimele”, a adăugat medicul, potrivit Digi24.

Medicul Isadora Zaharescu a menționat că pacienta în cauză ar putea să fie vaccinată, în cazul în care va scăpa cu bine din această luptă grea cu boala. Specialistul a subliniat că medicii de la ATI sunt extenuați psihic din cauza numărului ridicat de decese.

„Mortalitatea rămâne extrem de ridicată în ATI, cazurile sunt grave, cu prognostic prost de multe ori”. „Suntem obosiți fizic, dar mai mult psihic”, a spus aceasta.