Medic ATI, despre greșeala fatală pe care o fac persoanele cu Covid-19 care ajung să piardă lupta pentru viață
România se află într-o situație extrem de grea din punct de vedere sanitar, astfel că spitalele sunt supraaglomerate, iar în fiecare zi, țara noastră înregistrează record după record la numărul de infectări și decese. După ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 16.743 de cazuri noi și 442 de decese, Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Clinic Colentina a făcut o radiografie a situației actuale, subliniind problemele grave observate în spital, dar și în această evoluție nefavorabilă a infectărilor.
Medicii de familie ar fi trebuit să se ocupe de pacienții simptomatici
Medicul Laura Zarafin trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care a fost tratată până acum această pandmeie, un motiv evident care a condus la această situație catastrofală. Potrivit specialistului, în țara noastră nu a existat prevenția.
Acesata putea fi făcută, în primul rând, de către cetățeni, care ar fi trebuit să respecte măsurile de siguranță și să poarte corect masca de protecție, iar în al doilea rând de către sistemul de sănătate, care ar fi trebuit să testeze masiv populația, iar persoanele cu simptomatologie și teste pozitive trebuiau tratate din primele zile de către medicii de familie.
“Strategie pandemică inversată. Se vorbește mult prea mult , chiar de la începutul pandemiei despre AT. Soluția logică nu era în nici un caz să ajungem la ATI, ci să facem orice este posibil să evităm umplerea acestor secții, mai ales pentru că este o boală insuficient cunoscută .
În primul rând, pentru că vorbim despre o boală infecțioasă dată de un virus cu transmitere aerogenă, ar fi fost bine să evităm contaminarea, prin purtarea corectă a măștilor cu grad mare de filtrare în aglomerații și mai ales în spațiile închise și prin respectarea regulile elementare de igienă.
În al doilea rând era esențial încă din martie 2019 să testăm masiv, să facem anchete epidemiologice serioase și temeinice, să izolăm infectații.
În al treilea rând, toți infectații ar fi fost normal să fie tratați din primele zile de simptomatologie de către medicii de familie. Medicii de familie, care reprezintă 25% din totalul medicilor din țară ar fi fost bine să fie implicați în tratarea tuturor infectaților simptomatici din primele 1-3 zile de boală”, și-a început aceasta mesajul pe pagina sa de Facebook.
Pacienții cu evoluție nevaforabilă
În continuare, medicul a explicat cauza pentru care o mare parte dintre persoanele care ajung la ATI nu mai au șanse de viață. Din păcate, aceste persoane, nevaccinate în general, așteaptă până în ziua 7-10 pentru a solicita ajutor specializat. Astfel, afectările pulmonare și saturația ajung să fie foarte mici, iar vindecarea lor este în cele mai multe situații imposibilă.
“Pacienții ajunși în ATI, după 7-10 zile în care au stat acasă fără nici un tratament și ajung cu afectări pulmonare de peste 60-75%, saturații extrem de mici, sunt pacienți a căror evoluție este nefavorabilă de foarte multe ori, pentru că s-a pierdut timp prețios deja, timp în care dacă ar fi avut tratament ghidat de medici s-ar fi putut obține un efect favorabil. Probabil. Nu obligatoriu.
După ce au apărut vaccinurile cred că, în ciuda fricilor ar fi fost bine să ne vaccinăm. E adevărat că vaccinul nu împiedică infectarea, este adevărat că eficiența vaccinurilor nu este chiar atât de mare cum s-a observat în primele studii pentru varianta inițială a SarsCov2.
La fel de adevărat este că în țările cu rată mare de vaccinare, între 75 și 98% deși rata infectărilor cu varianta Delta este mare, numărul pacienților spitalizați este foarte mic, iar numărul deceselor și mai mic. Acestea sunt date din lumea reală. Date ce vin din țări precum Emiratele Arabe, Portugalia, UK, Spania, Suedia, Franța, Germania”, a mai transmis medicul ATI, Laura Zarafin