Medic ATI, avertisment înfricoșător despre valul al treilea: „Va fi diferit. Vor fi afectați mai mult tinerii”
Specialiștii nu vin cu vești bune referitoare la ceea ce va urma în următoarea perioadă. Radu Țincu, medic ATI la Spitalul Floreasca trage un semnal de alarmă cu privire la impactul pe care noul val îl va avea asupra tinerilor. Medicul a anunțat, de asemenea, perioada în care se estimează o creștere accelerată a cazurilor, explicând că cel de-al treilea val va fi diferit față de cele precedente.
Tinerii, mai predispuși la contactarea virusului
Medicul Radu Țincu a vorbit despre efectele pe care valul trei le poate avea asupra societății. Deși se așteaptă o nouă explozie de cazuri, specialistul susține că acest nou val va fi diferit de restul, din cauza faptului că o mare parte din persoanele vulnerabile au fost vaccinate. Acest lucru presupune că printre persoanele cele mai afectate de acest val se numără tinerii neimunizați.
Chiar și așa, medicul anunță și o veste bună, astfel că sistemul sanitar nu va mai fi sub aceeași presiune ca în anul anterior, tinerii dezvoltând forme mai ușoare.
”Cred că va fi un al treilea val diferit față de cele din 2020, pentru că atunci aveam toată populația expusă riscului. În acest moment, grupele vulnerabile sunt oarecum securizate prin vaccin. Cred că vom avea un număr de cazuri în creștere la populația tânără, care încă nu a fost imunizată.
Avem o nouă varianta virală, varianta britanică, care în mod sigur circulă în România intracomunitar, o variantă virală cu o transmisibilitate mult mai ridicată.
Anticipez că va fi o accelerare a transmiterii în rândul comunităților de persoane tinere și acest lucru nu va avea un impact așa mare cum a fost în septembrie-octombrie anul trecut asupra sistemului de Terapie Intensivă.
Sigur că, odată ce numărul de persoane tinere îmbolnăvite de COVID va crește și vom avea mii de persoane diagnosticate pozitiv, va exista și un procent redus de oameni care vor dezvolta și forme severe”, a declarat medicul Radu Țincu, la Digi24.
„Lucrurile s-au schimbat în mod negativ”
Medicul Radu Țincu a avertizat asupra datelor emise de INSP cu privire la perioada în care numărul îmbolnăvirilor va atinge cote maxime.
”A început să se contureze, nu discutăm de un val care să fie concretizat prin transmitere accelerară, însă, din previziunile INSP, undeva în luna aprilie vom avea o creștere de cazuri, determinată de măsurile de relaxare. Sunt absolut convins că această creștere va fi ceva mai exprimată la începutul lunii aprilie, când transmiterea în rândul tinerilor va fi preponderentă”, a adăugat acesta.
În ciuda veștilor mai puțin rele oferite de medicul de la Spitalul Floreasca, managerul de la „Marius Nasta” vine cu vești triste și foarte triste. Beatrice Mahler povestește că paturile de la Terapie Intensivă sunt ocupate în proporție de 90%, iar numărul tinerilor care au dezvoltat forme grave ale infecției a crescut.
„La Institutul Marius Nasta lucrurile s-au schimbat într-un mod negativ, aș putea spune, în ultimele trei zile. Numărul de internări de pacienți cu forme severe, mult mai tineri decât perioada noiembrie-decembrie, pacienți care ajung cu saturații scăzute la spital, este mare.
Suntem aproape la numărul complet de paturi ocupate. În acest moment sunt trei paturi libere în secție și un singur pat în Terapie Intensivă, în condițiile în care de ieri s-a deschis și unitatea mobilă”, a dezvăluit managerul Institutului Marius Nasta pentru Digi24.