Mecanicii de locomotivă CFR, reexaminați, în urma accidentului feroviar din Galați. Ceasul vitezometrului s-a oprit la 75 de km/h. Filmul incidentului
Un nou accident feroviar s-a produs în România, în mai puțin de două săptămâni! În 13 martie, la Roșiori de Teleorman, un tren de călători a lovit un marfar încărcat cu mașini, iar CFR a făcut declarații contradictorii, negând, în primă fază, că ar fi existat un impact. Ulterior, operatorul a confirmat coliziunea. Iată că, sâmbătă seara, un eveniment similar s-a petrecut în gara din Galați.
Al doilea accident feroviar într-un timp scurt
O locomotivă a intrat cu viteză într-un vagon de călători pe care urma să îl tracteze, impactul provocând decesul unei persoane și rănirea altor trei. Poliția Județeană Galați susține că acul ceasului vitezometrului a rămas blocat la 75 de kilometri/h, în timp ce mecanicul spune că trenul „s-a accelerat brusc” și el nu a mai putut acționa sistemul de frânare.
Inspectoratul Județean de Poliție Galați are detalii noi despre accidentul feroviar de sâmbătă seară, în urma căruia șeful de tren, o femeie de 53 de ani, a murit, iar alte trei persoane au fost rănite. Potrivit IPJ, ceasul vitezometrului locomotivei a rămas blocat la viteza de 75 de kilometri la oră.
„S-a efectuat cercetarea la faţa locului de către poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi, iar din verificările preliminare s-a stabilit că acul ceasului vitezometrului locomotivei a rămas blocat la poziţia 75 km/h.
Din declaraţia mecanicului reiese că locomotiva s-a accelerat brusc şi că a încercat să acţioneze sistemul de frânare, dar acesta nu a mai frânat”, au transmis oamenii legii. Polițiștii gălățeni au deschis penal pentru infracţiunile de distrugere sau semnalizare falsă, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Filmul evenimentului din gara Galați, prezentat de IPJ
Sâmbătă, 25 martie, la ora 19,19, un vagon de călători etajat, care se afla garat la linia nr. 4 din Staţia CF Galaţi în aşteptarea formării garniturii trenului pentru ruta Galaţi – Mărăşeşti, a fost lovit frontal de locomotiva care urma să tracteze garnitura, condusă de mecanicul de serviciu, un bărbat cu vârsta de 49 ani, din municipiul Tecuci. Impactul a deformat vagonul, provocând deplasarea acestuia cu circa 80 de metri.
Atât mecanicul de locomotivă, cât şi restul persoanelor aflate în vagon au fost rănite. Călătorul a rămas încarcerat, iar femeia a intrat în stop cardio-respirator, decedând ulterior.
După intervenţia echipelor de descarcerare de la ISU Galaţi şi acordarea primului ajutor, victimele au ajuns la UPU Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi, dar din cauza leziunilor produse, femeia a murit.
Decizia luată de ministrul Sorin Grindeanu
La scurt timp, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat CFR Călători „să înceapă urgent o verificare tehnică a materialului rulant feroviar aflat în uz”, precum și reexaminarea tuturor mecanicilor de locomotivă începând cu luna aprilie.
„În urma incidentului din această seară, din Gara Galați, până la clarificarea cauzelor producerii acestuia și, având în vedere că este al doilea accident feroviar produs într-un timp foarte scurt, am decis următoarele: să solicit CFR Călători să demareze urgent o verificare tehnică a materialului rulant feroviar aflat în uz. De altfel, în urma incidentului de la Teleorman, am dispus reexaminarea tuturor mecanicilor de locomotivă începând cu luna aprilie”, a anunțat demnitarul.
În momente de grea încercare, niciun cuvânt nu poate alina pierderea persoanei dragi, suferința și durerea. În urma accidentului feroviar din Galați, în care conductorul trenului R7576 și-a pierdut viața, transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate. Ca ministru al Transporturilor, am decis o serie de măsuri menite să crească nivelul de siguranță al călătorilor, dar și al personalului CFR Călători. De asemenea, vreau ca standardele tehnice în sistemul feroviar să fie asigurate mereu la cei mai buni parametri, pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete”, a explicat Grindeanu.