Măsuri speciale la granița cu Ungaria. Decizia autorităților a fost anunțată acum

de: Filon Stan
01 04. 2020

În România sunt așteptați în următoarea perioadă peste 200 de mii de români, care urmează să se întoarcă în țara cu ocazia sărbătorilor pascale. Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor, a declarat că absolut toți cetățenii care vor intra în țară vor intra automat în carantină.

Măsuri speciale la granița cu Ungaria, în așteptarea românilor care se întorc de Paște

Așadar, se anunță un Paște cu probleme pentru românii care aleg să se întoarcă în România, deoarece vor fi plasați imediat în carantină. Aceștia vor fi plasați în carantină fie la domiciliul lor, fie în locuri puse la dispoziție de autorități.

Toate persoanele care intră în țară vor intra obligatoriu în carantină. S-au format anumite culoare pentru a nu intra în contact cu alte persoane. În ultima lună, 50.000 de români au revenit în țară din Italia. Cei carantinați sunt conduși la centrul de carantină, iar cei izolați sunt conduși la domiciliu, pentru fiecare cetățean în parte. Nu se aplică celor care sunt în tranzit, celor străini”, a declarat Bogdan Despescu la Digi 24.

Măsuri speciale la granița cu Ungaria, în așteptarea românilor care se întorc de Paște

200 de polițiști și jandarmi, confirmați cu coronavirus

De asemenea, secretarul de stat din MAI a spus că traficul s-a intensificat la vama Nădlac și pentru TIR-uri, pentru care s-au format culoare speciale interne, cât și internaționale. ”Vrem să asigurăm transportul de marfă, tot pe anumite culoare, atât intern, cât și internațional. Cel mai intens trafic are loc în zona de vest, la granița cu Ungaria, unde avem un trafic intens de marfă. La ora 18:00, era o coloană de TIR-uri de 7 km la vama Nădlac. De altfel, în ultimele 24 de ore au intrat peste 8000 de autocamioane în România”.

Secretarul de stat din Ministerul Administrației și Internelor a spus și că amenzile au fost actuaizate pentru cei care încalcă legea. ”Ordonanța 1 din 1999 privind Starea de Urgență avea reglementate măsuri de sancționare la nivelul 1999. Puteau plăti jumătate din minimul amenzii în 24 de ore, respectiv, 50 de lei. Amenzile s-au mărit de la 31 martie, astfel încât persoanele fizice pot primi amenzi cuprinse ître 2.000 și 20.000 de lei, iar persoanele juridice pot fi amendate cu sume cuprinse între 7.000 și 70 de mii de lei”.

Coronavirusul nu i-a ocolit nici pe angajații Ministerului Administrației și Internelor, mai ales că au fost foarte expuși de la instituirea stării de urgență. ”Avem și personal din cadrul MAI care a fost confirmat cu coronavirus și toate persoanele urmează procedura. Cifra nu este una foarte mare, dar în izolare avem 200 de polițiști și jandarmi. Pentru fiecare dintre structurile unde sunt astfel de cazuri, venim însă cu sprijin”, a mai menționat Despescu.