Măști de față naturale pentru ten gras sau ten uscat. Cum să faci acasă în cel mai scurt timp

de: Emanuela Pană
14 02. 2022

Una dintre cele mai simple modalități de a avea grijă de tenul tău o reprezintă măștile de față naturale. Pe lângă faptul că sunt ușor de preparat, măștile de față făcute acasă au avantajul de a avea la bază ingrediente naturale, multe dintre ele chiar foarte ieftine. În plus, dacă urmezi o rutină corectă de îngrijire pentru ten, vei obține rezultatele pe care ți le dorești.

Măști de față naturale pentru ten gras sau ten uscat

În cele ce urmează îți vom face cunoscute câteva dintre cele mai simple și eficiente măști naturale pentru două dintre cele mai populare tipuri de ten: gras și uscat. Așadar, iată-le:

Măști de față naturale pentru ten gras

  • Masca de față cu miere și lămâie;
  • Masca de față cu ou, miere și ovăz.

1. Masca cu miere și lămâie 

Ingrediente:

Mod de folosire:

  • Amestecă mierea cu sucul de lămâie, iaurtul și albușul bătut spumă.
  • Aplică masca pe față și las-o să acționeze timp de 5 minute.
  • Clătește tenul cu apă călduță.

2. Masca de față cu ou, miere și ovăz

Ingrediente:

  • 1 albuș de ou;
  • 1 lingură de miere;
  • 1 lingură de ovăz.

Mod de folosire:

  • Amestecă albușul cu mierea până ce compoziția devine omogenă.
  • Adaugă și ovăzul și amestecă bine, până obții o pastă.
  • Aplică masca și las-o să acționeze între 10 și 15 minute.
  • Clătește fața cu apă călduță.

Citește și: Cum se folosește corect masca de păr. Ghid complet

Cum să faci acasă în cel mai scurt timp

Măști de față naturale pentru ten uscat

  • Masca de față cu banană;
  • Masca de față cu avocado.

1. Masca cu banană

Ingrediente:

  • 1 banană;
  • 2 linguri de miere;
  • 1 linguriță de suc de portocale (opțional).

Mod de folosire:

  • Amestecă într-un bol toate ingredientele și aplică masca pe față.
  • Lasă masca să acționeze timp de 20 de minute.
  • Clătește fața cu apă călduță și tapotează ușor cu un prosop.

2. Masca cu avocado 

Ingrediente:

  • 1 avocado;
  • 1 lingură de ulei de vitamina E.

Mod de folosire:

  • Curăță fructul de avocado și fă o pastă din pulpă.
  • Adaugă uleiul de vitamina E și amestecă bine.
  • Aplică masca pe față și las-o timp de 20 de minute să acționeze.
  • Clătește apoi fața cu apă călduță.