Mașina care i-a uimit pe inspectorii RAR. Este folosită de 61 de ani și merge impecabil
Pentru fanii de autoturisme, a fost una din cele mai populare mașini, de origine germană. Așa că astăzi vorbim despre mașina care i-a uimit pe inspectorii RAR, veche de 61 de ani.
Ideea lui Adolf Hitler și prototipul de acum 91 de ani
Lumea autoturismelor avea să se schimbe la începutul anilor 30, și totul avea să plece de la o idee a infamului Adolf Hitler, care l-a însărcinat pe Ferdinand Porsche să creeze o „mașină a poporului” în 1933.
Automobilul trebuia să fie ieftin și simplu, permițând familiilor germane să profite de autostrăzile nou construite ale țării. De altfel, primul prototip al acestui autoturism a fost, de fapt, un Porsche Type 1, iar numele de Volkswagen avea să-l primească abia în 1937.
În 1938, a fost pusă piatra de temelie a fabricii KdF-Wagen, care avea să producă acest autoturism timp de peste șaizeci de ani. Fabrica avea să rămână în urmă, iar producția a fost oprită pentru a se adapta la efortul de război.
La sfârșitul războiului, fabrica KdF-Wagen a fost capturată de armata americană, iar responsabilitatea a fost ulterior încredințată guvernului militar britanic, care a fost responsabil de companie până când aceasta a putut fi readusă sub control german.
Ivan Hirst, ofițer major al armatei britanice, a primit ordin să preia controlul fabricii și a convins armata britanică să comande 20.000 de mașini Volkswagen. Fără această comandă, Volkswagen Beetle, sau așa cum îș știe toată lumea azi, „Broscuța”, nu și-ar fi asigurat locul în istorie. La sfârșitul anului 1946, fabrica producea aproape o mie de vehicule pe lună.
Volkswagen Beetle cunoaște o nouă eră în 1963
După o lungă perioadă, mai bună sau mai rea, la începutul anilor 60, Volkswagen Beetle cunoaște o nouă eră, iar modelele apărute aveau să devină un adevărat simbol al perioadei Flower Power, în Europa, dar și dincolo de ocean, fiind una din cele mai ieftine mașini ale perioadei. Astăzi, acest model face parte dintr-o listă de 8 mașini cărora le-a crescut valoarea.
Vechiul Beetle a costat 1.700 de dolari, iar motorul său era de 1.200 cmc, care producea o putere minusculă de 22 kW și un cuplu de 70 Nm. Motorul este amplasat în partea din spate și se bazează pe aer pentru a-l răci, deci nu este nevoie de un radiator.
Siguranța nu era o prioritate de top nici în 1963, deoarece mașina nu era prevăzută cu centuri de siguranță spate, airbaguri sau alte elemente de siguranță inteligente din zilele noastre. Chiar și un radio era o opțiune.
Volkswagen Beetle, mașina care i-a uimit pe inspectorii RAR
O asftel de mașină a supraviețuit testului timpului, și după cum spuneau și inspectorii RAR, au rămas impresionați că încă mai funcționează, după mai bine de 60 de ani. Conform acestora, mașina a fost și este întreținută impecabil, astfel că a reușit să treacă cu brio testele RAR:
„O „broscuță” cu poveste, așa cum sunt probabil toate aceste mașini legendare. Fabricat în 1963, VW Beetle fotografiat la RAR Grivița a fost destinat exportului în Iran, având unele elemente distinctive precum plafonul parțial retractabil sau forma barelor față-spate.
Mașina a fost adusă în România prin anii ’70 de un bărbat care a fost plecat la muncă în țara asiatică, iar de atunci a fost în permanență în „activitate”, au scris cei de la Registrul Auto Român pe Facebook.
Introdusă pentru prima dată în 1938, micuța „mașină a oamenilor” a devenit celebră după cel de-al Doilea Război Mondial. Era elementară, reușea totuși să încapă familia, și a ajuns să se vândă în aproape 22 de milioane de unități de-a lungul vieții sale.