Masca devine obligatorie și în spațiile deschise în această regiune. Situația a alunecat grav
De azi încolo, locuitorii unei regiuni vor trebui să poarte mască în spațiile deschise, doar dacă între persoane nu se respectă o distanță de cel puțin 1,5 metri.
Masca, accesoriu obligatoriu și în spațiile deschise în această regiune
Purtătorul de cuvânt al executivului catalan, Maritxell Budo, a anunțat că regiunea Catalonia va introduce obligativitatea purtării măștii în spații deschise, ca urmare a creșterii numărului de cazuri de infectări cu COVID-19 din ultima perioadă, conform Catalan News.
Aproximativ 210.000 de oameni din regiunea catalană Segria, unde este situat orașul Lleida, au revenit de sâmbătă, 4 iulie, la măsurile de izolare. Timp de două săptămâni, localnicii pot trece de punctele de control ale poliției numai pentru a merge la serviciu, oamenilor recomandându-se să limiteze cât mai mult intâlnirile. Circulația de la și spre locul de muncă va fi permisă, dar, începând de marți, lucrătorii care intră sau părăsesc zona vor trebui să prezinte un certificat de la angajator.
O altă zonă din Spania intră în carantină după un nou val de infectări
Districtul A Marina, situat în provincia Lugo din comunitatea autonomă Galicia, urmează să intre în carantină pentru cinci zile, până vineri, pentru a limita răspândirea COVID-19, au anunţat autorităţile galiciene. De această măsură vor fi vizate peste 70.000 de persoane. Duminică, în districtul A Marina, s-au înregistrat 106 de noi cazuri de COVID-19.
Șeful executivului regional, Alberto Nunez Feijoo, a declarat că noul focar își are originea în ”două sau trei baruri”. Astfel, programul de funcționare al localurilor din zona în carantină va fi scurtat, iar adunările cu număr mare de persoane vor fi interzise din nou.
Spania, una dintre cele mai afectate țări din Europa, a înregistrat 205.545 de cazuri de coronavirus și 28.385 de decese. După ce a impus măsuri de izolare drastice pe 14 martie, guvernul a ușurat treptat restricțiile într-un plan în mai multe faze început în luna mai, revenit în luna iulie la reguli noi.