Masacru la un spital din Săpoca. Un pacient a ucis 4 oameni şi a rănit alţi 9. A atacat cu ce avea la îndemână
Un pacient de la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca a ucis 4 oameni și a rănit alți 9. Acesta a intrat în saloane cu un stativ de perfuzie și le-a lovit în cap. Loviturile au fost atât de puternice încât le-ar fi zdrobit capetele, iar totul s-ar fi întâmplat în doar câteva secunde. Bărbatul a fost prins în timp ce încerca să fugă din spital.
Masacru la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca
Bărbatul de 38 de ani era internat de câteva zile la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca, din județul Buzău. Acesta a intrat în două saloane, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3:00 și și-a lovit victimele cu un stativ pentru perfuzii. A încercat ulterior să fugă din spital, dar a fost prins de un echipaj de polițiști care se afla întâmplător în zonă.
Medicina Legală a sosit, duminică, la Spitalul de Psihiatrie, pentru a prelua cele 4 cadavre. Legiștii vor face autopsia pentru a stabili cauzele deceselor. Curtea spitalului s-a umplut imediat de jandarmi, care sunt coordonaţi de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Managerul Spitalului din Săpoca susține că individul a devenit violent și a lovit victimele cu un obiect metalic găsit în spital, iar totul s-ar fi petrecut în doar câteva secunde.
„Azi noapte în jurul orei 3:30, unul dintre pacienţii internaţi la Săpoca într-un episod psihotic a agresat pacienţii din salon cu el şi din cel vecin. Au rezultat 13 victime, 3 decedate la noi în spital. A patra victimă a murit în unitatea de primiri urgente a Spitalului Judetean Buzău, alte 3 traumatisme grave şi 6 victime uşoare. Totul s-a derulat extraordinar de repede, în câteva secunde. Pacienţii sunt monitorizaţi de pesonal, el era internat într-un salon cu regim normal de supraveghere, erau 7 asistente şi 1 medic de gardă, 3 infirmiere şi 3 muncitori, dar totul s-a derulat foarte repede”, a declarat Viorica Mihalaşcu, managerul Spitalul de Psihiatrie Săpoca.