Mărturii după cutremurul de 4,7 în vestul României. Oamenii s-au panicat: “S-a zguduit canapeaua cu mine”

de: Andrei Simion
11 08. 2024

Un cutremur cu magnitudinea 4.7 pe scara Richter s-a produs în România, sâmbătă, cu puțin timp înainte de miezul nopții. Epicentrul a fost în zona seismică Făget din Banat și s-a simțit destul de tare în multe orașe din vestul țării, potrivit relatărilor românilor.

A fost cutremur în zona Banat

În noaptea de sâmbătă, 10 august 2024, la ora 23:46 (ora României) a avut loc în zona Banat un cutremur cu magnitudinea de 4.7 Ml pe scara Richter. Seismul s-a prrodus la o adâncime de 35 km cu intensitatea în zona epicentrală de V grade pe scara Mercalli, fiind înregistrat la 61 km ESE de Arad, şi 15 km VSV de Săvârşin, România.

La scurt timp după producerea cutremurului, românii au luat cu asalt rețelele sociale, unde au povestit că l-au simțit tare.

„S-a simțit foarte tare în Faget, Timiș. Inițial s-a auzit zgomotul (ca de motor pornit) apoi a trecut un val care a ridicat casa și la final a venit și un zgâlțâit stânga dreapta. Foarte nasol s-a simțit”, a scris un internaut la câteva minute după cutremur.

Și oamenii din mai multe localități din județul Arad au confirmat zguduitura. Aceștia au precizat că seismul s-a simțit puternic la Lipova, Covăsânț, Julița, Șiria, Sebiș, Sântana, Zăbrani, Hălmagiu, Galșa, Caporal Alexa, Pâncota, Milova, Ineu, Bârsa, Vărădia de Mureș.

Panică printre români

Mulți români din vestul țării au primit notificări despre cutremur prin alertele sistemelor de operare ale telefoanelor mobile.

„La 23 și 45 de minute, a fost cutremur, sa simțit destul de tare și pământul a huruit”,

„40 km de Timișoara,30 km de Lugoj,s-a auzit un zgomot urât întâi,a huruit pământul,apoi la câteva secunde a urmat cutremurul”,

„S-a simțit și la noi la Stoineasa, s-a mișcat vitrina și s-a auzit un vuiet puternic afară”,

„S-a mișcat bine patul, mobila. Hunedoara”,

„Da, am simțit în Piața Cipariu, Cluj-Napoca”,

„În Oradea s-a simțit bine. S-a clătinat patul timp de 1 minut”,

„S-a zguduit canapeaua cu mine și s-a auzit că o bufnitură”,

„Da, în Cluj Napoca, cred că are și replici, că am mai simțit câteva zgâlțâituri mai mici față de cutremurul inițial”,

„Da și în Baciu s a clătinat patul la et 4 pe Str Stelelor”

„S-a simțit in Deva, etaj 4″,

„S-a simțit bine și la Brad, jud. Hunedoara”,

„S-a simțit si în Baia Mare, jud. Maramureș”

„S-a simțit şi la Resiţa”, sunt doar câteva dintre comentariile românilor postate pe rețeaua socială Meteoplus (Facebook).