Mărturie șocantă în cazul morții lui Diego Maradona. Ce ordin s-a dat, de fapt
În noiembrie 2020, lumea fotbalului intra în stare de șoc. Legenda fotbalului Diego Maradona deceda din cauza unui infarct, la vârsta de 60 de ani, la doar câteva săptămâni după o operație pe creier pentru un cheag de sânge. După deces tot mai multe informații contradictorii au apărut în presă. Cele mai recente ar putea să schimbe total lucrurile.
Moartea lui Diego Maradona considerată a fi suspectă
Diego Maradona a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unui atac de cord pe 25 noiembrie. Drama se întâmpla la două săptămâni după ce a fost eexternat dintr-un spital din Buenos Aires. Legendarul fotbalist se recupera în urma unei intervenții chirurgicale cu succes pe creier. Aparentul infarct, declarat ca și cauză a decesului, a devenit imediat suspect. Astfel că procurorii au început o investigație asupra decesului.
O anchetă a fost deschisă de autoritățile din Argentina pentru a stabili dacă a existat neglijență în tratamentul lui Maradona în urma operației. Mai multe persoane implicate ar putea să se confrunte cu un dosar penal pentru omor, anunțau procurorii. Informațiile ulterioare anunțau suspiciunea asupra personalului medical. Două asistente medicale și un psiholog au fost incluși în ancheta privind moartea lui Diego Maradona.
Leopoldo Luque, neurochirurgul care a efectuat operația lui Maradona, este pus sub anchetă. La fel și psihiatrul Agustina Cosachov, care l-a tratat, este în curs de a fi anchetat. Psihologul Carlos Diaz, care l-a tratat pe Maradona în lunile anterioare decesului este și el investigat. De asemenea asistentele medicale Dahiana Gisela Madrid și Ricardo Almiron, au fost acum puși sub anchetă. Informațiile au fost certificate potrivit unor surse din cadrul Procuraturii San Isidro.
Noi informații șocante scot la iveală alte nereguli
Conform celebrei publicații „France24”, procurorii l-au acuzat pe Ricardo Almiron de neglijență în moartea lui Diego Maradona. Respectivul a declarat luni procurorilor argentinieni că a urmat ordinele „de a nu-l deranja” în timp ce dormea. Ricardo Almiron, în vârstă de 37 de ani, a fost îngrijitorul pe timpul nopții în casa lui Diego Maradona.
Acesta a fost unul dintre ultimii oameni care l-au văzut în viață pe legendarul fotbalist. Conform procurorilor, Ricardo Almiron este suspectat că ar fi mințit când a susținut că Maradona dormea și respira normal cu câteva ore înainte de a muri. Autopsia a dezvăluit că murea în acel moment.
Almiron este una dintre cele șapte persoane care fac obiectul unei anchete pentru omor. Decizia a venit după ce un consiliu de experți a constatat că a primit îngrijiri inadecvate. Un alt lucru stabilit a fost că fotbalistul a fost abandonat pentru o „perioadă îndelungată și agonizantă”.
Vorbind jurnaliștilor avocatul Chiarelli a spus că Almiron „l-a tratat întotdeauna pe Diego Maradona ca pe un pacient cu o afecțiune psihiatrică complexă”. Avocatul a mai susținut că lui Almiron nu i s-ar fi spus niciodată despre „o problemă legată de bolile de inimă”.
„Superiorii i-au spus să nu deranjeze pacientul. Clientul meu a avut înțelepciunea de a-și îndeplini sarcinile fără ca pacientul să se simtă deranjat. De fapt asta a și făcut tot timpul cât a stat acolo.”, a adăugat Chiarelli, conform France24.
O anchetă a fost deschisă în urma unei plângeri depuse de doi dintre cei cinci copii ai lui Maradona. Plângerea era depusă împotriva neurochirurgului Leopoldo Luque.
Cei doi îl învinovățesc pentru starea de deteriorare a tatălui lor după operație. Un grup de 20 de experți medicali convocat de procurorul argentinian a declarat luna trecută că tratamentul lui Diego Maradona este plin de „deficiențe și nereguli”.