Marius Șumudică a avut ofertă de la Dinamo: ”Mi-au pus contractul pe masă”. Ce i s-a promis pentru a semna
Marius Șumudică este liber de contract, după ce s-a despărțit în această vară de Al-Raed. El a vorbit despre oferta pe care a avut-o pe masă de la Dinamo, una dintre rivalele Rapidului, dar a refuzat-o. În plus, acesta a dezvăluit ce salariu ar fi încasat de la ”alb-roșii” și ce bonus primea dacă ar fi semnat contractul.
Marius Șumudică, despre negocierile cu Dinamo
Marius Șumudică este unul dintre cei mai bine cotați antrenori din România. El a cîștiat campionatul cu Astra Giurgiu, în 2016, și Supercupa, în 2017. De asemenea, a jucat în primăvara Europa League cu formația giurgiuveană, dintr-o grupă cu Austria Viena, AS Roma și Viktoria Plzen.
Marius Șumudică a vorbit despre un episod interesant din cariera lui, când a negociat cu Dinamo, una dintre rivalele Rapidului, echipa sa de suflet. El a dezvăluit că a fost dorit în Ștefan cel Mare în sezonul 2015/2016, în perioada în care Adrian Mutu era președinte. Oferta includea un salariu de 10.000 de euro pe lună și o mașină, dar a refuzat și acum a spus de ce nu a semnat contractul.
”Când era Mutu președinte la Dinamo, eu eram la Astra. Eram în cantonament, plecam la Plzen să jucăm. L-au sunat pe domnul Buduru, mi-a zis că depinde de mine. M-au băgat prin garaj, m-au dus la RIN, mi-au pus contractul pe masă, dar nu.
Am rămas la Astra și am ieșit campion, am ieșit din grupe cu Austria Viena, AS Roma și Viktoria Plzen. Nu mi-au oferit o casă, ci o mașină. Nu aveam nicio clauză la Astra. Vorbise domnul Buduru, se înțelesese cu Negoiță, puteam să plec. Adusesem jucători și nu puteam să plec (n.r. de la Astra). Știam ce condiții grele sunt la Astra. Căpitanul pleacă ultimul”, a spus Marius Șumudică la Digi Sport.
Marius Șumudică, dorit la Universitatea Cluj
Liber de contract, Marius Șumudică ar putea bate palma cu Universitatea Cluj, care vrea să renunțe la Toni Petrea după numai trei etape scurse din noul campionat. Pentru a antreana formația din Ardeal, ar mai trebui îndeplinită o singură condiție: să fie aduși jucătorii doriți de Marius Șumudică. Însă, el susține că nu a ajuns la nicio înțelegere cu U Cluj.
”N-am vorbit cu domnul Boc, iar U Cluj are antrenor și are meci peste 2-3 zile. Nu m-am înțeles nici 1% cu U Cluj”, a afirmat Marius Șumudică.
Marius Șumudică a mai antrenat pe U Cluj în noiembrie 2012, însă a rupt contractul după numai un joc, 1-2 cu Rapid, din cauza problemelor financiare pe care le avea clubul la acea vreme.