Marius Budăi, scârbit de refuzul lui Orban să mărească pensiile: „Este incalificabil să-ți bați joc de părinții și bunicii tăi”

de: Rosu Ioana
28 05. 2020

Fostul Ministru al Muncii, Marius Budăi, acuză Guvernul Orban pentru incompetența de a găsi soluții constructive pentru relansarea economiei. Acesta susține că Ludovic Orban își irosește energia și timpul pentru a demonstra românilor că nu poate face, în loc să demonstreze contrariul. De asemenea, Orban a fost dur criticat cu privire la modul în care și-a exprimat părerea în legătură cu majorarea pensiilor.

„Guvernul vrea să ne demonstreze că nu poate”

Marius Budăi, fostul ministru al Muncii în Guvernul Dăncilă, atacă dur actualul Guvern, considerând că acțiunile pe care le întreprind nu sunt conform nevoilor cetățeniilor și ale economiei. Acesta susține că în această perioadă grea, cauzată de pandemia de COVID-19, oamenii au nevoie de impulsuri financiare, menite să ajute relansarea economiei, și nu să o tragă în jos și mai mult.

Sursă foto: antena3

Guvernul își consumă atâta timp și economie, atâta efort de resursă umană, să ne demonstreze nouă cum nu poate. Măcar jumătate din această energie dacă o consumau să caute soluții, să ne demonstreze cum se poate, oare nu găseau soluții? Un prim exemplu. În prezentarea Guvernului nu am văzut care e media țărilor din UE cu plata pensiilor în PIB-ul lor. Media UE e în jur de 13% și la noi e de 7,3%. Spațiul există”, a spus acesta potrivit antena3.

„Drumul spre Iad este pavat cu intenții bune”

Fostul Ministru a criticat, de asemenea, afirmația premierului Orban, atunci când a explicat că, înainte de orice creștere a pensiilor și a salariilor este nevoie de o analiză atentă a banilor existenți în bugetul statulului. Cu alte cuvinte, acesta a declarat că:

Noi ne dorim creșterea pensiilor dar, în același timp, vrem să avem garanția că pensiile vor putea fi plătite. Pentru că drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Dacă tu crești un venit public fără să ai resursele financiare și fără să ai garanția că vei avea capacitatea să plătești fie salariile, fie pensiile, după prognozele pe care nu le facem numai noi, ci și alte instituții internaționale, riști de fapt să faci un mare rău”.

Deși argumentele aduse în discuție de Orban pot fi pertinente, Marius Budăi a reacționat extrem de agresiv la comparația făcută de premier. Acesta susține că pentru bugetul statului, majorarea pensiilor și a unor salarii  reprezintă cele mai mici pierderi.

E o perioadă de criză. Acum mai mult ca oricând trebuie să asiguri cererea. Adică să dai oamenilor bani să poată cumpăra și să poată trăi. Condamn public astfel de declarații (…) Și mai condamn și declarația premierului Orban, care compara creșterea pensiilor cu drumul spre Iad. Este incalificabil să-ți bați joc de părinții și bunicii tăi. La anul, 20% din această creștere se întoarce. Peste un ani, 25%. Sunt calcule, simulări pe care le-am făcut la partid. Alocațiile copiilor, salariile profesorilor, pensiile părinților și bunicilor noștri nu spun nimic. Și nu de acum, nu spun nimic de când PNL a preluat guvernarea”, a declarat Marius Budăi.