Marian Godină intervine în disputa dintre Paraziții și sindicatul polițiștilor: ce spune despre piesa „Antimiliție”
Marian Godină intervine în scandalul pe care piesa „Antimiliție”, a celor de la Paraziții, l-a stârnit în rândul unor polițiști. Sindicatul Național al Agenților de Poliție din România anunța,luni, că va da în judecată trupa Paraziții pentru un presupus mesaj ofensator la adresa meseriei de polițist.
Trupa „Paraziții” a lansat, recent, un album intitulat „Arma secretă” pe care se regăsesc mai multe piese în care polițiștii sunt ironizați. Nu este pentru prima dată când trupa lansează piese ironice la adresa agenților, dar se pare că, de data aceasta, sindicaliștii cred că cei trei membri ai trupei ar fi întrecut limita.
Piesa care i-a deranjat pe sindicaliști se numește „Antimiliție”, iar numele ei spune totul. Iulian Surugiu, lider sindicalist, s-a declarat deranjat de versurile compuse de Cheloo și Ombladon și speră că instanța îi va da dreptate.
„Trebuie să avem judecători pricepuţi la cântat. Sindicatul va da în judecată trupa pentru melodia aia. Nu se poate aşa ceva, într-o ţară democrată”, a spus liderul sindical.
Reacția lui Marian Godină în disputa dintre Paraziții și sindicaliști
Marian Godină a avut o reacție pe care mulți ar considera-o perfect normală în astfel de situații. El spune că e posibil ca mulți dintre membrii Sindicatului Național al Agenților de Poliție din România să nici nu fie de acord cu deschiderea unui astfel de proces.
Marian Godină crede că decizia de a da în judecată trupa Paraziții aparține unui număr restrâns de oameni, liderii sindicatului, unii dintre ei nefiind polițiști.
„Prima reacție la acea melodie, venită din partea unui polițist, am văzut-o pe un grup închis de Facebook, cu câteva mii de membri, majoritatea, dacă nu toți, polițiști. Atât activi cât și pensionari. Respectivul polițist se întreba dacă, pentru acele versuri, nu ar putea încheia un proces-verbal prin care membrii trupei „Paraziții” să fie sancționați contravențional. Am citit cu întristare și dezamăgire acea postare, întrebându-mă câtă minte îți trebuie ca măcar să-ți treacă prin cap așa ceva. Mi-a venit inima la loc când am citit comentariile, un adevărat festival”
Marian Godină, postare pe Facebook
Marian Godină susține că există mulți polițiști care ascultă cu plăcere Paraziții și că tratează cu umor situațiile în care sunt vizați de versuri. Mai mult, spune polițistul, există o diferență între polițiști și milițieni.
” (…) Mulți polițiști spuneau că au ascultat respectiva melodie chiar și în mașina de poliție și nu s-au simțit lezați deloc. Ba chiar îmi aduc aminte de melodia „Trei agenți” care era în mare vogă prin Loganurile de poliție, la vremea ei. La respectiva postare, de care vorbeam mai sus, erau și câteva comentarii, puține, din fericire, în care unii polițiști se simțeau lezați de versurile melodiei și spuneau că ar trebui luate măsuri. Faptul că cei care lăsau astfel de comentarii erau în mare parte pensionari, m-a făcut să mă bucur. Ce măsură mai bună ai putea lua, decât cea de a nu asculta melodia? Simplu: nu îți place, nu asculți! Titlul fiind „Antimiliție”, mă gândesc că milițienii ar trebui să fie cei care să se simtă lezați. Și probabil că așa și e”
Marian Godină, postare pe Facebook
Marian Godină insistă că a ascultat melodia, nu i-a plăcut foarte tare, dar nici nu l-a deranjat personal. Polițistul adaugă că piesa lui preferată e cântată de Cheloo și se cheamă „Vicii”.