Maria Dragomiroiu, mărturie tulburătoare după decesul lui Nelu Ploieșteanu: „Moare lumea și nimeni nu crede”
Vestea morții lui Nelu Ploieșteanu a provocat multă durere în rândul familiei, colegilor și celor care l-au iubit și i-au ascultat muzica. În urmă cu puțin timp, una dintre cele mai îndrăgite artiste ale muzicii populare și-a exprimat regretul în fața morții colegului ei.
Maria Dragomiroiu, semnal de alarmă pentru cetățeni
În urmă cu câteva minute, cântăreța de muzică populară, Maria Dragomiroiu, a confirmat cumplita veste a morții lui Nelu Ploieșteanu. Aceasta a avut doar cuvinte de laudă la adresa marelui artist, susținând faptul că era un om extrem de bun și blând, pe lângă talentul imens pe care l-a dovedit pe tot parcursul vieții sale.
În cadrul aceleiași intervenții, cântăreața a atins un subiect sensibil pentru români în această perioadă, și anume, existența noului coronavirus. Profund afectată de moartea a numeroși colegi de breaslă, Maria Dragomiroiu se întreabă cum de atâta lume nu crede în noul coronavirus, în timp ce el provoacă moartea atâtor persoane în jurul nostru.
„Este o dimineață tristă, din păcate. Am auzit și eu din mass-media. Suntem șocați, la doar o săptămână după ce a plecat dintre noi Cornelia Catanga. Nea Nelu, un om extraordinar, muzică lăutărească mai pierde o mare valoare, suntem foarte triști, șocați. Nimeni nu crede, nu credem în asta și vedem în fiecare zi că se întâmplă, că moare lume, și totuși omul nu crede.
Nelu Ploieșteanu în afară de faptul că a fost un artist mare care cânta foarte frumos, el cânta și la acordeon, a făcut să fie cunoscut, marele public îl iubea foarte mult. Era solicitat, era un om blând, care nu deranja pe nimeni. Am avut bucuria să fiu cu el în diferite spectacole, diferite petreceri.
Un om de îl puneai la rana. Avea probleme de sănătate, fuma, nu a crezut…Toată familia mea e foarte tristă, o vinere neagră pentru noi”, a declarat Maria Dragomiroiu la Realitatea PLUS.