Marele poet Mihai Eminescu ar putea fi deshumat din Cimitirul Bellu. Care este motivul
În cursul zilei de ieri s-au împlinit 132 de ani de la moartea marelui poet al României, Mihai Eminescu, astfel că mai mulți preoți s-au aflat la Cimitirul Bellu pentru a ține o slujbă de pomenire în memoria sa. Cu această ocazie, un preot din Ipotești și-a exprimat părerea cu privire la necesitatea deshumării poetului Mihai Eminescu pentru a fi transferat și înhumat într-un alt cimitir.
„Nu se simte rău nici acolo, dar i-ar fi mai drag aici”
Preotul Bisericii „Sfinţii Mihail şi Gavril”, Valentin Tincu, din incinta Memorialului Ipoteşti, a propus recent deshumarea lui Mihai Eminescu din cimitirul Bellu din Bucureşti, afirmând că înhumarea poetului în cimitirul din spatele bisericuţei familiei Eminovici ar fi mai potrivită și în asentiment cu ce și-ar dori cu adevărat Mihai Eminescu.
Preotul Valentin Tincu se ocupă în acest moment atât de îngrijirea bisericuţei familiei Eminovici, cât şi de biserica nouă construită de Nicolae Iorga în memoria lui Eminescu. Acesta cere ajutorul Academiei Române și puterii politice pentru a-l susține în acest demers.
Reprezentantul bisericii susține că Mihai Eminescu ar trebui să se odihnească alături de părinţii săi, dar şi de doi dintre fraţi în cimitirul din incinta Memorialului Ipoteşti, părăsind cimitirul Bellu, care, cu siguranță, s-a ridicat la înălțimea marelui poet.
„Poate Bunul Dumnezeu va rândui, după planul nostru mai vechi, ca şi Eminescu să vină aici, să odihnească somnul de veci. Cum va rândui Bunul Dumnezeu şi cum va vrea, sunt convins, şi poetul…
Nu se simte rău nici acolo, într-o galerie de oameni de cultură, dar cred că i-ar fi drag aici la Ipoteşti să odihnească şi să asculte mereu clopotul bisericii, susurul izvorului, cântecul plopului, al teiului plantat aici de pe vremea lui”, a afirmat Tincu.
Când a mai fost abordată posibilitatea deshumării lui Mihai Eminescu
Preotul a reamintit de o inițiativă anterioară de deshumare, în vremea mandatului lui Ion Caramitru, în calitate de ministru al Culturii, însă fără o finalitate. Din acest motiv, preotul este mai hotărât ca niciodată să ducă la bun sfârșit inițiativa lui de a înhuma rămăşiţelor pământeşti ale lui Eminescu în satul său natal.
„Eu aşa consider că acesta este locul lui. Cum e Ştefan la Putna, cum e Shakespeare la Stratford-upon-Avon. Eu cred că el ar trebui să fie aici şi chiar în biserică. Dacă Shakespeare stă în biserică … S
hakespeare nu are o biserică construită în cinstea lui. Eminescu are. Iorga a făcut biserica asta în amintirea lui, în cinstea lui. Plus că e biserica familiei”, a concluzionat preotul din Ipoteşti.
În 2019, poetul Laurian Stănchesu a înaintat un memoriu în care cerea deshumarea lui Mihai Eminescu, acesta fiindu-I adresat procurorului general al României, Augustin Lazăr. Motivul pentru se solicita acest lucru era strand legat de moartea poetului, care se presupune că a fost cauzată din cauza intoxicării cu mercur, timp de șase ani.