Marea greșeală a lui Messi. Avocatul a văzut contractul și a făcut anunțul

de: Ana Chivu
04 09. 2020

Messi și-a făcut-o cu mâna lui! Celebrul sportiv a semnat un contract care părea fantastic, dar un detaliu a ieșit în relief abia după ultimul său anunț. Ce a spus un avocat care a studiat documentul?

Verdictul unui avocat la vederea contractului lui Messi

Avocatul Toni Freixa a dezvăluit că a studiat în detaliu contractul fotbalistului și consideră că gruparea catalană are tot dreptul să se impună în cazul plecării sportivului. Unul din viitori candidați la funcția de președinte al clubului Barcelona pentru alegerile din 2021 susține că Messi nu ar fi fost prost sfătuit atunci când a oferit clubului vestea că dorește să se retragă de la ei. Cu toate astea, era conștient că mutarea nu va reușit.

În faxul trimis de către fotbalist în cursul săptămânii trecute, Messi informa conducerea că vrea să activeze clauza prin care să plece gratis la fiecare sezon. Problemele au intervenit atunci când clauza respectivă a fost indentificată ca fiind expirată. Clubul dorește acum ca despărțirea de acesta să se facă doar după plata celor 700 de milioane de euro, precum e prevăzut în contract.

„Am avut acces la contractul lui Messi şi am văzut şi faxul trimis de jucător. Mi-am dat seama că această acţiune nu putea avea finalitate. Clientul are întotdeauna motivele lui şi presupun că avocaţii l-au avertizat înainte. Dacă Messi a decis să meargă mai departe, nu au avut ce face şi i-au respectat decizia. Barcelona însă a fost pregătită”
Toni Freixa, avocat (Sursa: Radio Catalunya)

Messi, dezamăgit de FC Barcelona, însă contractul nu îl lasă să plece așa ușor din clubul catalan

Dezamăgirea fotbalistului față de echipa catalană

Conform presei spaniole, Leo Messi este dezamăgit de faptul că FC Barcelona nu mai are puterea de a câștiga trofeul UEFA Champions League, așa că vrea să își încerce norocul în altă parte și să o ia de la capăt în altă echipă. Din păcate, ultimele trei sezoane au reprezentat o umilință pentru catalani. Amintim că FC Barcelona a pierdut contra AS Roma (0-3 în returul din sferturi), Liverpool (0-4 în returul din semifinale) și Bayern Munchen (2-8).