Marea cântăreaţă care a pozat senzual la 57 de ani. Artista nu îşi arată vârsta: „Mă simt bine în pielea mea”
O artistă celebră le-a dat lecții doamnelor și domnișoarelor. Aceasta nu s-a sfiit să își arate corpul în toată splendoarea la 57 de ani. Starul internațional a pozat senzual la această vârstă și s-a simțit fantastic. „Sunt atât de mândră de noul meu corp”, a subliniat cântăreața. Fanii solistei au rămas fără cuvinte când au văzut cât de bine arată și cum a reușit să se mențină în tot acest timp.
Cântăreața care a pozat senzual la 57 de ani: i-a uimit pe fani
O artistă celebră care se află deja de ani buni în vizorul publicului a reușit din nou să surprindă. Shania Twain s-a pozat topless pentru single-ul său „Waking Up Dreaming”.
Piesa urmează să apară pe cel de-al șaselea album de studio al său care se numește ,,Queen Me” și va fi lansat pe data de 3 februarie. Regina muzicii country a decis să iasă din tipare și să le ofere o surpriză deosebită fanilor.
„Aceasta sunt eu exprimându-mi adevărul. Mă simt bine în pielea mea, iar acesta este modul în care îmi împărtășesc această încredere. Cred că cea mai bună modă este încrederea, și orice ai purta – dacă o porți cu asta, este la modă. Sunt o femeie la 50 de ani și nu trebuie să mă ascund în spatele hainelor.
Nici nu pot să vă spun cât de bine m-am simțit să fac fotografii nud. Am fost atât de lipsită de rușine față de noul meu corp, știi, ca o femeie care este deja ajunsă la menopauză. Nici măcar nu am emoții în legătură cu asta, pur și simplu mă simt bine. Este cu adevărat eliberator”, a declarat Shania Twain, în vârstă de 57 de ani, pentru PEOPLE.
,,Încă de la început am renunțat la sutien”
Cei care o iubesc știu că vedeta nu s-a sfiit niciodată să spargă granițele în muzică, punându-și amprenta foarte bine în fiecare videoclip. Pentru clipul său de debut din anul 1993, „What Made You Say That”, ea și-a expus abdomenul și a rămas fără sutien.
,,Încă de la început (primul videoclip) am renunțat la sutien”, a mai declarat cântăreața. „Dar, eram mult mai fermă atunci, așa că, pe măsură ce am îmbătrânit, am început să simt o presiune diferită de genul:
‘Ei bine, sânii tăi nu mai sunt la fel de plinuți ca înainte. Pielea ta nu mai este la fel de fermă ca înainte. Poate că ar trebui să începi să o acoperi puțin mai mult’”, mai scrie sursa citată.