Marcel Vela, precizare de ultimă oră! Când vor fi anunțate, de fapt, măsurile oficiale de relaxare

Marcel Vela, precizare de ultimă oră! Când vor fi anunțate, de fapt, măsurile oficiale de relaxare
Marcel Vela, precizare de ultimă oră! Când vor fi anunțate, de fapt, măsurile oficiale de relaxare

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a făcut o nouă precizare, duminică, pe contul de Facebook, cu privire la măsurile oficiale de relaxare din timpul stării de alertă.

Marcel Vela, precizare de ultimă oră. Când vor fi anunțate măsurile oficiale de relaxare

Institutul Național de Sănătate Publică a transmis, sâmbătă la prânz, măsurile de relaxare. Documentul are 13 pagini și este structurat pe mai multe capitole, în funcție de activitatea domeniului care urmează să fie redeschis din data de 15 mai. Există referințe la activitatea din saloanele de înfrumusețare, din cabinetele stomatologice, din unitățile sanitare non-COVID, din unitățile de învățământ, birouri, hoteluri și transport public.

Totodată, Ministerul de Interne a publicat un document cu măsuri propuse, cum ar fi deplasarea în afara localității și numărul de persoane care va putea participa la botezuri, cununii și înmormântări.

În ultima sa precizare, postată pe Facebook, ministrul Vela a scris că, după publicarea măsurilor propuse pentru prima etapă de relaxare din timpul stării de alertă, a primit ”foarte multe idei, propuneri sau observații”. Oficialul a asigurat că lista finală de măsuri va fi aprobată săptămâna viitoare.

Postarea ministrului

„Dragi prieteni,

La postarea mea, preluată de pe site-ul MAI, unde sunt publicate spre transparență și dezbatere măsurile propuse de către medicii specialiști în epidemiologie și boli infecțioase (pentru prima etapă de relaxare când se va trece în Starea de Alertă), am primit foarte multe idei, propuneri sau observații.

Vă mulțumesc tuturor și vă fac următoarele precizări:

– lista cu măsuri se va finaliza din punct de vedere juridic, dezbate și aproba în următoarea săptămână.

– oricine dorește să transmită, în mod oficial, propuneri în această luptă cu noul coronavirus, o poate face la următoarea adresa de e-mail, anunțată în postarea de pe site-ul MAI, cât și la anunțul de pe site-ul INSP (Institutul Național de Sănătate Publică): propuneri.relaxare@ms.ro
– scopul nostru, al tuturor, este protejarea sănătății și oprirea răspândirii infecțiilor, pentru a ne putea gândi de la 1 iunie la o noua etapă de relaxare.

Vă mulțumesc și vă doresc o duminică binecuvântată cu multă, multă sănătate!”, este postarea lui Vela.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI