Marcel Ciolacu, jigniri fără perdea către Orban: „Are acel sindrom când ți se ‘umflă’ capul, când crezi că …”

de: Rosu Ioana
17 06. 2020

Marcel Ciolacu, continuă atacul la adresa lui Ludovic Orban după prelungirea stării de alertă. Președintele interimar PSD îl acuză pe premier că nu a dorit să participe la discuții cu Opoziția în contextul rezolvării anumitor probleme ce țin de pandemia de COVID-19.

Ludovic Orban refuză discuțiile cu partenerii politici

Marcel Ciolacu s-a aflat în miezul discuțiilor din această perioadă, remarcându-se prin dezacordul său privind prelungirea stării de alertă. Nu o singură dată a susținut că pentru respectarea anumitor măsuri de prevenție de bun simț nu este necesară blocarea mai multor sectoare de activitate sub pretextul stării actuale.

În cursul serii de ieri, Marcel Ciolacu și-a îndreptat atenția către Ludovic Orban pe care l-a acuzat de „sindromul cpaului umflat”, dar și de o lipsă de abordare constructivă privind rezolvarea problemelor actuale, afirmând că acesta refuză să vorbească cu orice partener politic.

Sursă foto: Inquam Photos/ George Călin

”În acest moment i s-a umflat capul domnului Orban”

De asemenea, Ciolacu a dezvăluit că medicul Raed Arafat l-a convins pe acesta de necesitatea unor reguli stricte precum obligativitatea purtării măștilor, dar și a distanțării sociale.

Am făcut un comitet executiv și am vorbit cu colegii mei – trebuie să lăsăm anumite instrumente. Pe mine domnul ministru Arafat m-a convins că trebuie să rămână obligativitatea purtării măștilor în spații închise, distanțierea socială și neorganizarea de evenimente fără o limitare de persoane.

Toate aceste lucruri le consider de bun simț. Nu înțeleg de ce – și aici nu e de vină domnul Arafat – domnul Orban nu a venit să avem o discuție aplicată. Sunt mai multe modele europene, nu trebuie să inventăm noi apa caldă. Poți să lași la latitudinea administrațiilor locale să pună în aplicare anumite măsuri.

Noi venim cu cadrul legislativ și pe urmă autoritățile pot să se muleze în funcție de câte cazuri sunt și cum stă situația în fiecare județ. Aici este o mare greșeală de abordare. E acel sindrom când ți se ‘umflă’ capul, când crezi că le știi tu pe toate. În acest moment categoric i s-a ‘umflat’ capul domnului Orban. Din moment ce refuză orice dialog, cu orice partener politic, categoric„, a spus Marcel Ciolacu, la Sinteza zilei, potrivit antena3.ro.