Manifestație la Palatul Cotroceni. Surpriză neplăcută pentru Klaus Iohannis

Manifestație la Palatul Cotroceni. Surpriză neplăcută pentru Klaus Iohannis
Klaus Iohannis pus în fața unor promisiuni încălcate

Lipsa de dialog și coerență în promisiunile sociale au dus la conflicte între sindicate și guvernanți. Recent reprezentanții CNS Cartel ALFA au anunțat că vor pune presiune pe Klaus Iohannis pentru a-și respecta promisiunile. Mare parte dintre revendicări au legătură cu politicile anti-lucrători și anti-cetățeni ale guvernului actual, spun cei de la Cartel ALFA.

Klaus Iohannis pus în fața unor promisiuni încălcate

Odată cu debutul Summitului Social de la Porto, Klaus Iohannis promitea punerea în aplicare a mai multor angajamente. Mare parte au fost luate în contextul european pentru aplicarea Pilonului European al Drepturilor Sociale. De la acel moment a trecut ceva timp, iar aceste angajamente nu au fost regăsite în piața muncii. În același timp, prin statutul pe care îl are, Klaus Iohannis ar fi trebuit să fie și mediator între instituțiile statului și între instituțiile statului și cetățeni, spun cei de la Cartel ALFA.

Din păcate, în opinia sindicaliștilor, nici acest lucru nu s-a întâmplat, în multe situații negocierile dintre sindicate și stat eșuând. Aceste două puncte, dar și multe altele, au generat nemulțumiri în rândul sindicaliștilor din România. Recent reprezentații CNS Cartel ALFA au anunțat că vor demara acțiuni de protest, la nivel național.

CNS Cartel ALFA anunță manifestații la Palatul Cotroceni

Lipsa de dialog și de implicare a președintelui statului, spun cei de la CNS Cartel ALFA, a determinat această decizie. Printr-un comunicat emis zilele acestea sindicaliștii anunță demararea unor manifestații în fața Palatului Cotroceni. Prima va avea loc, conform comunicatului, mâine, 15 iunie, începând cu ora 11:30. Motivația sindicaliștilor este legat de refuzul președintelui de a da curs unei scrisori trimise de CNS Cartel ALFA, încă din ianuarie 2021.

„Constatând premisele existenței unui conflict social în societate, între lucrători pe de o parte și reprezentanții puterii, Guvern și Parlament, pe de altă parte, CNS Cartel ALFA a solicitat Președintelui României, încă din luna ianuare, să-și exercite rolul constitutional de mediator. La începutul lunii mai, la Summitul Social de la Porto, Președintele României, Klaus Iohannis, și-a luat angajamentul, alături de alți liderii europeni.

Este vorba de angajamentul de a relansa Europa Socială. Punerea în practică a principiilor Pilonului European al Drepturilor Sociale, având în centrul politicilor publice bunăstarea oamenilor și respectul pentru mediu, justiție socială și drepturile individuale și colective.”, se spune în scrisoarea înaintat de CNS Cartel ALFA președintelui.

Din lipsa implementării unui număr important de angajamente, luate de Iohannis la summitul din Portugalia, sindicaliștii au decis demararea acestor manifestări, în speranța că se va ajunge, totuși, la un dialog. În același timp, încă se speră ca președintele să impună implementarea principiilor Pilonului European al Drepturilor Sociale.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI