Manager de spital, avertisment înfiorător: „Mă gândesc cu îngrijorare la ce înseamnă această săptămână”

de: Rosu Ioana
14 12. 2020

Situația spitalelor din România este una disperată, iar medicii au început să tragă semnale de alarmă cu privire la viitorul pacienților infectați cu COVID-19. După cazul celor doi pacienți, aflați în stare gravă, care au fost transportați de la București la Sibiu cu un avion militar, problema lipsei locurilor în spitale este acută. Medicul Beatrice Mahler, managerul spitalului „Marius Nasta”, face previziuni teribile vizavi de soarta pacienților care vor avea nevoie de internare în această săptămână.

Care este situația reală din spitalele COVID din țară

Potrivit bilanțului numărului de cazuri COVID-19, peste 1000 de persoane vor avea nevoie spitalizare în această săptămână, la care se adaugă 200 de persoane care vor trebui internate la Terapie Intensivă. Medicul Beatrice Mahler a povestit că, sâmbătă, trei locuri au fost eliberate la spitalul pe care îl conduce, iar în 20 de minute au fost deja ocupate.

„Din păcate, este o criză de locuri în secțiile de terapie intensivă și dacă în acest moment vorbim de criză de locuri în terapie intensivă și în secții, mă gândesc cu îngrijorare la ce înseamnă săptămâna viitoare, uitându-mă puțin în urmă la numărul de cazuri confirmate în București în această săptămână.

La un calcul minim, în funcție de datele statistice pe care le avem, 20 la sută dintre pacienții infectați necesită internare, adică vom avea nevoie de aproape 1.000 de locuri în spitale și un minim de 200 de locuri în terapie intensivă pentru București, în săptămâna viitoare, dacă regula statistică pe care o cunoaștem – și s-a verificat de atâtea ori – rămâne valabilă”, a subliniat dr. Beatrice Mahler, potrivit Digi24.

Din păcate, managerul atrage atenția unor posibile situații critice în cazul spitalelor COVID, astfel că unii pacienți nu vor avea unde să fie tratați.

„Nu știu care va fi evoluția următoarelor zile, cu siguranță, însă, lucrurile pot să ducă spre situații critice, dacă vorbim despre spitalele COVID”, a punctat managerul de la „Marius Nasta”.

“Suntem în două lumi paralele”

Managerul de la “Marius Nasta”, a fost întrebat ce părere are despre persoanele care petrec în cluburi, fără a respecta nicio restricție sau măsură de siguranță. Medicul s-a arătat extrem de dezgustat de asemenea situații, dezvăluind că oamenii sunt împărțiți în două tabere: lumea persoanelor care se luptă să ajute semenii și să le salveze viaâa și lumea celor care neagă existența virusului.

“Suntem în două lumi paralele: lumea celor care muncim în spitale și care ne confruntăm cu suferința oamenilor și familiilor care trec prin această experiență cu totul, cu totul deosebită și extrem de dură, și lumea celor care nu vor să accepte sau se gândesc că ei nu pot fi atinși de această boală, o boală care știm că nu alege și știm că deocamdată nu avem criterii extrem de exacte de a stabili care dintre noi va avea o formă severă.

Este extrem de trist ce vedem și este păcat, pentru că trăim și trecem printr-o perioadă dificilă, iar unii nu înțeleg”, a declarat Beatrice Mahler, potrivit Digi24.