„Mâna criminală” e invocată acum și de ministrul Răzvan Cuc: ce spune despre Metrorex

Autor: Ciprian Ioana - 18:57, 22 mai 2019

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, trimite cu gândul la o posibilă „mână criminală” după problemele de la metroul bucureștean. Declarațiile sale aduc aminte de cele pe care le-a făcut primarul Gabriela Firea, în contextul problemelor de sănătate pe care le-a avut.

În ultima perioadă, metroul bucureștean s-a confruntat cu mai multe probleme. Au fost constatate defecțiuni mai ales la Magistrala 2 de metrou, cea care leagă Berceni de Pipera.

Ministrul Transporturilor intervine pe acest subiect și susține că a avut o discuție cu directorul Metrorex, Dumitru Șodolescu. Acesta a fost trimis cu o echipă în teren pentru a constata, la fața locului, cele întâmplate.

În această problemă a intervenit și Liviu Dragnea, care a spus că i se pare ”ciudat” ce se întâmplă la metroul din București.

Răzvan Cuc invocă mâna criminală în cazul problemelor de la Metrorex

Cele mai recente probleme la metroul bucureștean au apărut miercuri dimineață. S-a format, din nou, aglomerație după ce s-au constatat defecțiuni tehnice pe Magistrala 2. A fost motivul pentru care circulația a fost întreruptă timp de aproximativ 30 de minute.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a observat că e vorba de același releu, care a mai avut probleme.

„Bugetul Metrorex prevede sume alocate pentru reparații. Pentru că, după cum știți, primește subvenție de la bugetul de stat. Am vorbit dimineață cu domnul Șodorescu. Este vorba de magistrala 2, un releu de la depoul Berceni. L-am trimis la fața locului să ia măsurile care se impun și să aibă mereu echipa acolo, că am înțeles că e a treia oara când se defectează. Sper să nu fie ceva intenționat”
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor

La un moment, Liviu Dragnea, aflat lângă ministru, a intervenit și a spus că i se pare cam ciudată coincidența și că e posibil să fie ceva intenționat.

„Da, am luat în calcul și asta penru că de trei zile același releu se blochează și se strică”, a replicat ministrul Transporturilor.