Mamă și fiică, găsite moarte în apartamentul în care locuiau. Alături de ele zăcea un copilaș de trei ani care se zbate între viață și moarte

de: Rosu Ioana
09 06. 2020

Tragedie într-un apartament din Rezina, acolo unde două femei, mamă și fiică au fost găsite moarte. Alături de ele se afla un băiețel de trei ani, fiul uneia dintre cele două femei.

Cine a descoperit trupurile fără suflare

Femeile în vârstă de 47 de ani, respectiv, 23, au fost găsite moarte de către soțul fetei, care a solictat de urgență intervenție medicală. Primele informații arată că fata a fost găsită moartă în baie, iar mama acesteia, în pat. Alături de bunică se afla nepotul său în vârstă de trei ani care se află în comă. Cel mic a fost preluat de cadrele medicale într-o stare extrem de gravă, prezentând convulsii și stări de greață.

Copilașul a fost transportat imediat la Spitalul din Rezina, fiind internat în secția de reanimare cu diagnosticul de intoxicație acută.

Potrivit autorităților, decesul femeilor ar fi survenit în urma unei intoxicații cu ciuperci culese chiar de acestea, acestea fiind găsite în bucătărie, în farfurie și în tigaie.

În urma măsurilor întreprinse s-a constatat că, la data de 7 iunie în jurul orelor 14:00 bărbatul , împreună cu soția și soacra sa, au mers în pădure de unde au strâns ciuperci. Ulterior la ora 22:00, ajungând la domiciliu în orașul Rezina mamei copilului i s-a făcut rău și a plecat în camera de baie, iar femeia de 47 de ani s-a culcat cu copilul minor să doarmă.

Dimineața soțul femeii a chemat ambulanța, însă medicii au constatat decesul ambelor femei. În bucătărie au fost depistate ciuperci pregătite”, a declarat ofițerul de presă al IP Rezina, Elena Băetrău, potrivit antena3.ro.

Potrivt medicului legist, trupurile femeilor nu prezentau urme de violență. Copilul se află în stare gravă, zbătându-se între viață și moarte.

Medicii avertizează cu privire la ciupercile otrăvitoare

A încpeut sezonul ciupercilor și multe persoane pot opta pentru culesul acestora, însă nu mulți sunt cei care știu care sunt cele comestibile și care sunt cele otrăvitoare. Pentru a evita pericolul intoxicării, sau mai rău, al morții, specialiștii trag un semnal de alarmă și ne învață cum să ne dăm seama de aceste diferențe.

Șeful Secției Toxicologie a Spitalului „Sfânta Treime”, Adrian Pâslaru, a dezvăluit că informațiile legate testul cu o ceapă sau un usturoi, puse la fiert cu ciupercile este un mit. În popor se zicea că, dacă aceste două legume își schimbă culoarea, arată că ciupercile sunt otrăvitoare. De fapt, aceste mituri nu sunt confirmate și de specialiști: „Toxinele acționează altfel. Neschimbarea culorii nu este un indiciu al faptului că ciupercile ar fi neotrăvitoare”, susține medicul, potrivit jurnal.md.

Un sfat extrem de util este acela ca oamenii să nu procure ciuperci, mai ales de pădure, conservate de persoane fizice, doar ciuperci crescute în seră sau conservate la fabrică. De asemenea, este bine să ocolim ciupercile de la marginea drumului pentru că ele pot absorbi substanțele nocive de la gazele de eșapament.

Cele mai frecvente simptome ale unei otrăviri cu ciuperci sunt greața, voma, diareea, durerile de abdomen, cefaleea. Pot apărea și simptome precum dereglările de vedere, halucinații, transpirație, potrivit aceleiași surse.