Mama Natură, reacție surpriză despre nunta anului în showbiz. Planul secret al nașei lui Dani Oțil. EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
24 05. 2021

Roxana Ionescu, alias „Mama Natură”, nașa lui Dani Oțil, la nunta acestuia cu fotomodelul Gabriela Prisăcariu, nu a renunţat la ideea de a deveni mamă, la doi ani după ce a pierdut o sarcină. Momentan, fosta vedetă tv se ocupă, alături de partenerul de viață, de afacerile familiei, din Timișoara. Ea ne-a vorbit despre toate acestea, într-un interviu emoționant, pentru playtech.ro

Mama Natură, reacție după nunta lui Dani Oțil

  • ”Am încercat să contribui şi eu la afacerea familiei”

Roxana Ionescu, fostă vedetă de televiziune, devenită celebră cu rolul “Mama-Natură”, din emisiunea “Ciao Darwin”, prezentată de Dan Negru, la Antena 1, la începutul anilor 2000, crede că, și la cei 36 de ani ai săi, ar putea face faţă oricând unei noi provocări, pe micul ecran: “În perioada ultimilor luni, peste un an, în fapt, am preferat să mă dezvolt pe plan personal, să am grijă de mine şi de imaginea mea, inclusiv prin intermediul conturilor de pe reţelele sociale. Chiar dacă munca asta nu se vede, ca să zic aşa, ea necesită foarte mult timp şi multă atenţie. În plus, am încercat să contribui şi eu la afacerea familiei”, a declarat ea, pentru playtech.ro. Tinu Vidaicu, soţul Roxanei, cândva un DJ de succes sub numele de scenă DJ Force, este coproprietar al Clubului timişorean “Epic”, bine cotat în urbea bănăţeană.

  • ”Am decis, de acord cu finii noştri, să nu facem niciun fel de dezvăluiri”.

Ea a arătat impecabil la nunta cuplului Gabriela Prisăcariu- Dani Oţil, el fiind parte a echipei de prezentatori, din cadrul matinalului de la Antena 1: “Povestea asta, cu nunta, la care am fost naşi, e o chestiune foarte intimă. Am decis, de acord cu finii noştri, să nu facem niciun fel de dezvăluiri!”.

Vedeta de televiziune Dani Oţil ( 40 de ani) şi fotomodelul Gabriela Priăscariu (28 de ani) s-au căsătorit la jumătatea lunii mai și urmează să devină părinţi, la sfârşitul acestei veri. Cei doi au decis ca la nunta lor să primească doar cadouri, nu plicuri cu bani, așa cum se întâmplă la evenimentele festive cu ștaif.

Ce planuri are?

  • “Nu am abandonat dorinţa de a deveni mamă, alături de soţul meu”

Roxana Ionescu susţine că se simte din ce în ce mai pregătită să devină mamă, la doi ani de la tragedia din 2019, când a pierdut o sarcină de șase luni: “Nu am abandonat dorinţa de a deveni mamă, părinte. Însă e încă un subiect dureros. Am avut toată înţelegerea soţului meu din primul moment, încă de atunci, de când aşa a fost să fie, aşa că am decis să luăm încet, aşa cum vin. În plus, şi asta este o chestiune despre care nu poţi vorbi cu toată lumea.

Rămânem însă foarte încrezători în viitorul nostru comun!”, a mai adăugat Roxana, pentru impact.ro. Este foarte posibil ca Roxana şi Tinu să fie naşi şi pentru bebelușul celebrilor fini.