”Mama mea e procuror. O să muriţi!” VIDEO de la reținerea tinerei care a bătut 9 persoane

de: Ștefan R. Apostol
16 09. 2020

Tânăra, suprinsă într-un clip video, în data de 11 septembrie în Constanța, în plină stradă, a generat scene parcă scoase din filmele americane. Conform informațiilor aceasta ar fi bătut patru polițiști, trei agenți de securitate și încă două persoane.

”Mama mea e procuror. O să muriţi!”

Primele informații, date de procurori, parcă sunt scoase din filmele cu gangsteri americani. Aceștia au declarat că tânăra a lovit, în primă fază o persoană, după câteva neînțelegeri. Lucrurile au degenerat după ce tânăra i-ar fi dat în cap cu un pahar unei a doua persoane. Toată altercația a fost surprinsă și într-un material video, dat publicității ulterior.

Agenții de pază ai restaurantului au fost chemați, dar și aceștia au avut parte de același tratament. Procurorii spun că agenții de pază au fost mușcați, loviți în cap și în testicule. Fiind depășiți de situație au fost chemați polițștii locali, care cu greu au reușit să o imobilizeze și să o ducă la Poliție.

Tânăra de 22 de ani arestată după ce a bătut 9 oameni. 4 erau polițiști

Nici polițiștii locali nu au scăpat de furia femeii, fiind și aceștia loviți. Pe materialul video se vede cum, în timp ce aceștia încercau să o imobilizeze, tânăra a început să urle că mama ei este procuror și că toți vor avea de suferit.

VIDEO de la reținerea tinerei care a bătut 9 persoane

Scandalul nu a trecut neobservat, iar cei aflați la fața locului au reușit să surprindă tot scandalul într-un clip video. Conform informațiilor ulterioare, am aflat că magistrații Tribunalului Constanţa au decis ca tânăra să fie arestată preventiv pentru 30 de zile. Acuzațiile au fost de săvârşirea a patru infracţiuni de ultraj. Potrivit comunicatului, pe tot parcursul evenimentelor, toate persoanele agresate de tânără au fost scuipate, amenințate și înjurate de aceasta.

„La data de 13.09.2020, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 zile a inculpatei I.L.I., în vârstă de 22 ani, cercetată pentru comiterea a:

– 4 (patru) infracțiuni de ultraj, fapte prevăzute și pedepsite de art. 257 alin. 1 și 3 Cod Penal, în referire la infracțiunea de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 1 Cod Penal,

– 2 (două) infracțiuni de lovire sau alte violențe, fapte prevăzute și pedepsite de art. 193 alin. 1 Cod Penal, și

– o infracțiune de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 Cod Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal.

Propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța, fiind emis pe numele inculpatei I.L.I. mandatul de arestare preventivă, în baza căruia aceasta a fost depusă la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Constanța.”, se arată în comunicatul Parchetului Judecătoriei Constanța.