Mai mulți romi din Târgu Jiu, terorizaţi de câinii maidanezi: „Luaţi măsuri, să-i duceţi în China”
Cetățenii de etnie romă din cartierul Meteor din Târgu Jiu se plâng că le este teamă să mai iasă din casă din cauza haitelor de câini fără stăpâni. În ultima perioadă, susțin locuitorii din cartier, s-au înmulțit foarte mult.
Terorizați de câinii maidanezi
Constantin Ninel Potârcă este un fost lider al romilor. Acesta a candidat și la președinția României. A făcut o postare pe Facebook în care își exprima nemulțumirea. În aceasta se poate observa o haită de câini și mesajul fostului lider:
„Păzea ca te muşcă ! Domnule Primar Marcel Romanescu, ce facem cu haita de câni de pe strada Meteor. Sau luaţi măsuri să-i duceţi la padoc sau exportam în China, că noi, ţiganii, cu aceşti câni defilăm pe stradă! Javrele aste au mai rămas din faimosul Cartier Meteor!“.
Mai multe persoane din Târgu Jiu ajung la spital, lunar, din cauza mușcăturilor cauzate de câinii comunitari. O mare parte dintre aceștia spun că se tem de maidanezii agresivi. Oamenii se tem pentru ei dar mai ales pentru copiii lor. Nu se pot juca în liniște de frica câinilor fără stăpân.
„Stau şi latră, se încaieră, vin pe scară, pe aici. Copiii nu se pot juca. Eu vin de la serviciu, cu teamă, seara, că sar câinii şi mă muşcă”, spune o femeie.
Mii de maidanezi pe străzile din Târgu Jiu
Pe străzile din Târgu Jiu hoinăresc mii de câini maidanezi. O mare parte stau printre blocuri deoarece primesc mâncare de la locatari. Cu toate acestea, în ultimii ani câinii maidanezi s-au adăpostit și în jurul instituțiilor publice. Mai mult de atât, maidanezii au ajuns și în curtea Spitalului Județean Târgu Jiu.
„Spitalul nostru este pregătit pentru a face faţă acestor situaţii, în sensul că, la momentul la care vorbim, în farmacia spitalului există 250 de doze de vaccin antirabic”, spune Mariana Gridan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Tg. Jiu.
S-au strâns acolo deoarece pacienții sunt dispuși să le arunce resturi de mâncare. În Gorj există un singur adăpost pentru câini, cel situat în Târgu Jiu. În acest moment, aici trăiesc în jur de 500 de maidanezi. De la începutul anului și până în prezent, aproximativ 300 de persoane au ajuns la spital din cauza mușcăturilor.
„Noi acţionăm în fiecare zi să adunăm câinii din municipiul Tg. Jiu. Într-adevăr, se mai află încă mulţi câini pe raza municipiului Tg. Jiu şi asta datorită abandonului. Cetăţenii abandonează câinii”, spune Alexandru Zaharia, directorul Direcţiei de Servicii Comunale Tg. Jiu.