Luptătorul Andrei Stoica îi controlează telefonul soției! Sportivul nu își mai dorește copii: “Doamne ferește” VIDEO EXCLUSIV

de: Rebeka Pascu
10 03. 2024

Andrei Stoica trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu soția sa, Andra. Cei doi sunt împreună de 14 ani și au o familie minunată: doi băieți și o fată. Luptătorul a fost prezent, de curând, la premiera filmului Dune și ne-a oferit detalii picante din viața de familie, dar și despre o posibilă retragere din activitate.

Andrei Stoica este un bărbat gelos? Îi verifică telefonul soției!

În cadrul interviului exclusiv pentru Playtech Știri, Andrei Stoica nu a ezitat să răspundă întrebărilor incomode. Luptătorul ne-a dezvăluit detalii în premieră din viața personală. Mai exact, Andrei ne-a spus cine este cel gelos din relația de cuplu:

“Are și ea momentele ei de gelozie, îți dai seama, ca fiecare femeie. Și noi bărbații suntem geloși și femeile sunt geloase. Ea, un pic mai mult, dar ce vrei acum? Trebuia să își ia un contabil! Eu nu intru în telefonul ei și nici ea în telefonul meu.

Cel puțin eu țin cont de intimitatea ei, dar să nu se culce pe o ureche că mai intru din când în când, trag cu ochiu, dar nu foarte des, nici să să îi distrug eu orice urmă de initimitate.”, ne-a declarat Andrei Stoica, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Andrei Stoica ne-a spus cum este rolul de părinte a trei copii. Mai mult decât atât, ne-a spus că nu își mai dorește încă un copil:

„Rolul de părinte este plin de acțiune, dramă, aventură, toate genurile. Gândește-te că plec ziua de acasă, 2 antrenamente pe zi, apoi îi iau de la școală și grădiniță, apoi întâlniri de afaceri, teme cu copiii… Nu ne-am mai dori copii, este de ajuns.

Când aveam 2 copii simțeam că nu sunt de ajuns, iar când am 3, acum sunt prea mulți! Încă unul? Doamne, ferește! S-a legat soția pe viață. E ținută de prea mult în casă, eu trebuie să îi dau vânt acum, să mai iasă. O las să iasă cu fetele, noi avem o relație foarte libertină.”, ne-a mai spus Andrei.

Citește și: Dana Rogoz, despre nașterea fiicei sale, Lia. Vedeta a născut în plină pandemie: “A fost o perioadă sinistră” EXCLUSIV – Playtech Știri

Se retrage Andrei Stoica din activitate?

Andrei Cătălin Stoica este un kickboxer român și campion mondial SUPERKOMBAT la categoria super-cruiser, titlu deținut de acesta încă din 2013. Bărbatul ne-a dezvăluit dacă are de gând să se retragă:

“Deocamdată nu mi-am făcut planul de retragere. Acum mă pregătesc să mai deschid o nouă sală. Planurile de viitor sună, bine cu antrenament mult. Vedem pe viitor! În momentul de față mă mențin bine, arăt mai tânăr decât sunt. Am două antrenamente pe zi, iar la șprițuri mai răruț.”, ne-a mai dezvăluit luptătorul în exclusivitate pentru Playtech Știri.