Oana Roman traversează o adevărată luptă birocratică în mediul online, încercând de mai bine de doi ani să își schimbe numele de pe Instagram. Vedeta a explicat că, deși a făcut numeroase demersuri pentru a reveni la numele său de fată, procesul se dovedește a fi extrem de dificil, aproape imposibil.
Recent, Oana Roman a împărtășit cu urmăritorii săi frustrarea legată de această problemă: „Astăzi mi-a scris iar cineva să mă întrebe de ce pe Instagram mă cheamă Oana Roman Elisei și nu mă cheamă Oana Roman. Cei care mă urmăresc constant știu că mă chinui să fac acest lucru, adică să schimb numele, de vreo doi ani și ceva și nu reușesc”.
A apelat la specialiști, dar fără rezultat. Determinată să își recupereze numele de dinaintea căsătoriei, fiica lui Petre Roman a decis să ceară ajutorul unor profesioniști în gestionarea conturilor de social media. Cu toate acestea, nici măcar o firmă specializată nu a reușit să rezolve problema.
„Am contactat chiar și o firmă specializată care să discute cu cei de la Meta și să încerce să mă ajute să îmi schimb numele. Încă nu au reușit nici ei. Am făcut cereri, s-a discutat, pare că găsirea unei soluții pentru asta este la fel de complicată ca și găsirea Sfântului Graal”, a mai spus Oana Roman.
În timp ce Oana Roman se lovește de refuzuri repetate și blocaje administrative în demersul său de a scăpa de numele Elisei, observă cu dezamăgire cum alte conturi, pline de conținut nepotrivit sau fake news, sunt tolerate de Instagram fără probleme: „E plin Instagramul de mizerii, dar eu nu îmi pot schimba numele”.
Deși problema poate părea minoră la prima vedere, pentru Oana Roman acest detaliu are o însemnătate importantă, fiind parte din procesul său personal de separare de fostul soț, Marius Elisei. Până când Meta va oferi o soluție, vedeta rămâne blocată cu un nume pe care nu și-l mai dorește, dar speră că într-o zi va reuși să își recupereze identitatea așa cum o dorește.