Ludovic Orban, avertisment pentru românii care își petrec vacanța în această țară. Ce trebuie să facă la revenirea în România

de: Rosu Ioana
26 06. 2020

Ludovic Orban a vorbit în cursul serii de joi despre românii care au în plan o vacanță într-una din țările vecine. Potrivit premierului, aceștia ar trebui să consulte site-ul Institului Național de Sănătate Publică pentru a afla dacă la revenirea în țară este nevoie de intrarea în carantină.

Ce țară impune carantinare pentru turiștii români

Premierul a vorbit joi seară, în direct la Digi24, despre situația României în raport cu restul țărilor europene. Potrivit statisticilor, țara noastră ocupă locul trei ca număr noi de cazuri, după Suedia și Portugalia.

De curând, Estonia a impus restricții pentru turiștii care vin din România, Bulgaria și Polonia, aceștia fiind nevoiți să stea 14 zile în carantină: „Probabil și ei folosesc o metodologie de evaluare. Dacă folosesc aceeași metodologie, noi suntem peste 5”, a spus Orban, despre deciziei Estoniei.

Fiind întrebat dacă mai are informații cu privire la o altă țară care ar urma să impună restricții de carantinare pentru turiștii români acesta a declarat că “nu, deocamdată”.

Ce știu este că de vreo săptămână se încearcă stabilirea unei metodologii comune la nivel european, măcar pentru cetățenii din afara UE, dar încă nu s-a ajuns la un rezultat. Dacă se stabilește la nivelul Comisiei Europene o metodologie comună, sigur că vom aplica această metodologie”, a adăugat Orban.

Informații de ultimă oră despre turiștii care pleacă în Bulgaria

Ludovic Orban a dezvăluit că primește multe mesaje de la cetățeni în care este întrebat despre posibilitatea vacanțelor în Bulgaria. Oamenii sunt interesați dacă există restricții atât în Bulgaria, dar și la revenirea în România.

Premierul le explică românilor că situația variază de la o perioadă la alta, iar intervalul în care se schimbă restricțiile este de 14 zile.

I-am întrebat cât durează concediul – 7 zile – le-am zis să plece. De regulă, după ce am luat decizia că, să spun, în 22 iunie că înlăturăm restricția și că Bulgaria e între excepțiile în care nu se intră în izolare la domiciliu și se reiau zborurile. Trebuie să treacă minim 14 zile până la momentul în care reinstituim restricția, pentru că evaluarea se face pe 14 zile. Din momentul în care noi am luat decizia să exceptăm o țară, ca să putem să reinstituim restricția, trebuie să treacă minim 14 zile, pe baza evaluărilor făcute de INSP”, a spus Orban.

Acesta îi încurajează pe românii care vor să plece în Bulgaria, dar le recomandă ca la întoarcere să verifice condițiile de revenire în țară.

Bulgaria era la un scor mic, sub 5%, sigur că a crescut numărul infecțiilor destul de mult, au revenit la obligativitatea purtării măștii, și vedem cum evoluează lucrurile. Deocamdată, cine pleacă în concediu poate să plece liniștit. Poate cei cam de peste o săptămână care ar urma să plece trebuie să urmărească evoluția indicatorului respectiv pe site-ul INSP”, a concluzionat premierul.