Ludovic Orban, anunțul care a enervat milioane de părinți. Ce a putut spune după infectarea cu COVID-19 a 800 de elevi
O sedință importantă are loc în aceste momente în cadrul Ministerului Educației, acolo unde Ludovic Orban s-a întâlnit cu mai mulți colegi pentru a discuta modul în care a funcționat școala până în acest moment, și, de asemenea, pentru a corecta lucrurile care nu au mers bine. Printre declarațiile făcute, premierul a refuzat categoric ideea compromiterii anului școlar.
„Copiii sunt în siguranță la școală”
În ciuda anunțului făcut de ministrul Sănătății, potrivit căruia 770 de elevi au fost testați pozitiv cu COVID-19, în această săptămână, premierul României a declarat cu puțin timp în urmă, că „elevii sunt în siguranță la școală”.
Potrivit acestuia, condițiile din școli au fost unele de siguranță, dat fiind faptul că instituțiile de învățământ funcționează normal, cu excepția câtorva, care se află în scenariul roșu. Ludovic Orban a mai declarat că elevii se află în siguranță în școli, atâta timp cât se află sub supravegherea atentă a cadrelor didactice.
„Din punctul meu de vedere, copiii sunt în siguranţă la şcoală pentru că sunt împreună cu cadrele didactice, educatorii, profesorii care au obligaţia să asigure respectarea regulilor de protejare a sănătăţii. Dacă există îmbolnăviri, probabilitatea ca aceste îmbolnăviri să se producă la şcoală nu este foarte mare”, a declarat premierul, potrivit antena3.ro.
Cu cine s-a întâlnit Ludovic Orban la sediul Ministerului Educației
În cursul dimineții de astăzi, Ludovic Orban a ajuns la sediul Ministerului Educației pentru o vizită de lucru la care vor participa vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Muncii, Violeta Alexandru și secretarul de stat Raed Arafat, potrivit edupedu.ro.
Acesta a explicat scopul întâlnirii, menționând faptul că se urmărește găsirea celor mai bune soluții pentru ca lucrurile să funcționeze corect și în siguranță.
“Tocmai din acest motiv am invitat al această analiză și ministrul Sănătății, și pe dl secretar de stat Raed Arafat, pentru a găsi împreună cele mai bune soluții de a corecta eventuale disfuncționalități și de a lua măsuri care să îmbunătățească procesul educațional”, a declarat, la intrarea în Minister, premierul Ludovic Orban.
Ludovic Orban a ținut să precizeze, de asemenea, că nu există nicio șansă ca noul an școlar să fie compromis, dat fiind faptul că majoritatea școlilor funcționează pe sistemul verde, cu prezența fizică la ore.
“Cum să fie compromis? Abia ce a început anul școlar. Știți foarte bine că sunt pe roșu câteva sute de școli, pe sistem mixt 4.000 și ceva, restul pe verde. Dreptul la educație al copiilor trebuie respectat, copiii au nevoie să se ducă la școală, să țină pasul cu materia și tocmai din acest motiv am stabilit acest sistem”, a declarat acesta potrivit edupedu.ro.