Ludovic Orban, anunț de ultim moment pentru cei care se întorc din străinătate. Ce vor fi obligați să facă
Anunț de ultimă oră din partea premierului României. Ludovic Orban a anunțat în cursul dimineții de luni că în ciuda creșterilor mari de cazuri COVID-19, situația este pentru moment ținută sub control, însă Guvernul are în vederea modificarea restricțiilor cu privire la carantinarea cetățenilor pentru 14 zile.
Noi măsuri sunt în analize și discuții
Ludovic Orban a menționat cu puțin timp în urmă că situația României în acest moment nu îngrijorează autoritățile. În ciuda unor zile cu un număr mai mare de îmbolnăviri, media acestora nu depășește normele admise. Chiar și așa, premierul a ținut să precizeze faptul că Guvernul analizează permanent noi măsuri de adaptare, în funcție de situația epidemiologică.
El a vorbit despre faptul că, în acest moment, nu vor exista restricții diferite față de cele impuse de starea de urgență, însă există posibilitatea ca perioada de carantinare de 14 zile să fie înlocuită cu dovada unui test negativ.
”Ele sunt stabilite în funcție de nivelul de răspândire. Și pe teatre, cinematografe, Horeca, inclusiv pentru școli, noi am stabilit care sunt criteriile pe baza cărora se pot lua diferitele decizii legate de aceste activități.
Dar, pe analiza noastră, chiar dacă luni a fost un nivel mai ridicat de infectări, acesta nu a fost confirmat în evoluția săptămânală. Pe săptămâna care a trecut, chiar dacă avem o ușoară creștere care să ne îngrijoreze, sigur, trebuie în continuare să fin vigilenți, să respectăm măsurile de protecție sanitară, astfel încât să evităm răspândirea virusului”, a declarat premierul Ludovic Orban, potrivit antena3.ro.
Carantina de 14 zile, înlocuită cu dovada unui test
Poate cea mai bună veste a dimineții este aceea că ar putea fi eliminată carantinarea persoanelor care vin din zone cu risc. Ludovic Orban a explicat că există discuții vizavi de înlocuirea acestei măsuri cu o măsură mai blândă, aceea de a prezenta un test de COVID-19, iar în urma rezultatului se va lua decizia potrivită.
„Săptămâna aceasta vom analiza evoluțiile din fiecare țară și vom decide măsuri. De asemenea, analizăm posibilitatea de a utiliza și noi modalitatea de testare, adică să înlocuim perioada de carantinare de 14 zile în cazul în care se efectuează un test negativ. Suntem în discuții și în cursul acestei săptămâni vom lua o decizie.
În ceea ce privește măsurile interne, rămân cele care sunt în vigoare, prin prelungirea stării de alertă și prin ordinele comune care au fost emise de Ministerele responsabile”, a transmis Orban.