Ludovic Orban a vorbit despre pensia mamei sale. Câți bani primește femeia. „Alții au muncit mai puțin și au mai mulți bani!“

Ludovic Orban a vorbit despre pensia mamei sale. Câți bani primește femeia. „Alții au muncit mai puțin și au mai mulți bani!“
Schimbare majoră pentru români. Ce se întâmplă cu banii lor și ce li se pregătește

Premierul Ludovic Orban a susținut, duminică, un discurs despre starea pensiilor din România, ocazie cu care a dezvăluit care este venitul lunar al mamei sale după o întreagă viață de muncă.

„PSD inventează pensii speciale“

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că social-democrații au „inventat“ mai multe pensii speciale de care beneficiază unii parlamentari și a atras atenția asupra faptului că lucrurile nu mai pot merge în această direcție.

„Există un grad de indignare în societate privind unele pensii. Este clar că nu se poate continua aşa, e clar că trebuie gasită o soluţie… închei prin a spune că încercăm să găsim o formulă foarte serioasă ce să elimine inechitaţiile astfel încât un număr foarte mare de oameni să beneficieze de o pensie decentă“, a declarat șeful Guvernului.

„A muncit o viaţă şi are 1800 de lei“

Totodată, premierul a dezvăluit și valoarea pensiei mamei sale, „după o viață de muncă“, și a subliniat că alții fac mult mai puțin și cu toate acestea sunt mult mai bine remunerați.

„Mama mea a muncit şi vă spun cinstit… a muncit o viaţă şi are 1800 de lei. Sunt alţii care poate nu au muncit 20 de ani şi au o pensie mult mai mare.

Tot ce s-a întâmplat în ultimii ani în care s-au dat pensii speciale unor parlamentari, sau unor alte categorii de persoane este un rezultat al PSD. Cei de la PSD au inventat aceste pensii speciale“, a deplâns Ludovic Orban.

Prim-ministrul a anunțat că pensiile nu vor crește cu 40% așa cum prevede Legea Pensiilor, din cauza crizei pandemice pe care o traversăm.

„Majorarea cu 40% ar fi fost foarte greu de făcut, chiar în condiţiile în care eram într-o situaţie economică favorabilă. Suntem într-o criză economică, criză care a afectat veniturile la bugetul de pensii, cât şi la bugetul se stat se vede limpede că majorarea cu 40% nu poate fi susţinută financiar pentru că ea generează un pericol grav pentru echilibrul financiar al României“, a mai spus Orban.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI