Ludovic al XIV-lea, cunoscut drept regele Soare, a avut o fiică… de culoare. Care a fost destinul ei neobișnuit

de: Redacția
26 02. 2019

În istoria regalității europene apar uneori niște personaje cu origini africane, de culoare. De exemplu există un portret al unei călugărițe pe numele ei Louise Marie-Thérèse, cunoscută sub numele de Călugărița Neagră a lui Moret (1664 – 1732).

Multe surse ale vremii indică faptul că era fiica Reginei Franței, Maria Theresa a Spaniei. Călugărița Neagră a lui Moret, Louise Marie-Thérèse, a fost o călugăriță benedictină din mănăstirea Moret-sur-Loing.

A fost numită „Mauresse de Moret”, iar un portret al ei există în Bibliothèque Sainte Geneviève din Paris. Cercetările realizate de Societatea de Istorie din Paris și din Ile-de-France, publicate în 1924 de către edițiile Honoré Champion, au concluzionat că acest portret a fost pictat în jurul anului 1680 de aceeași mână care a pictat seria de 22 portrete ale regilor Franței, de la Louis IX la Louis XIV, între 1681 și 1683.

La scurt timp după moartea reginei franceze Maria Theresa din Spania, soția lui Ludovic al XIV-lea, în 1683, curtenii au spus că această femeie ar putea fi fiica reginei, și că ar fi fost născută în 1664. Călugărița era convinsă de originile ei regale, iar Saint-Simon afirmă că a auzit-o o dată cu l-a salutat pe „Dauphin”(moștenitorul tronului Franței n.r.) cu apelativul „fratele meu”.

O scrisoare trimisă pe 13 iunie 1685 de către secretarul familiei regale către domnul M. de Bezons, agent general al clerului, meționează pensia de 300 de lire sterline acordată de regele Ludovic al XIV-lea călugăriței Louise Marie-Thérèse. Ulterior apare într-un alt document recomandarea „să i se plătească cât va trăi ea în această mănăstire sau oriunde ar putea fi, de către trezorierii regali, prezenta sumă”. Și aceste documente sugerează că ea ar fi putut într-adevăr să aibă legături regale. Călugărița a murit la Moret-sur-Loing.