Lucian Bode rupe tăcerea în cazul educatoarei din București ucise de soț. De ce nu a fost protejată de Poliția Română

de: Rosu Ioana
18 08. 2021

Uciderea educatoarei din București a cutremurat o țară întreagă, milioane de cetățeni fiind extrem de revoltați din cauza lipsei intervenției Poliției Române în acest caz, după ce în spațiul public s-a transmis că femeia avea ordin de protecție împotriva soțului său cu care era în proces de divorț. Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a adus clarificări în acest sens, dezmințind anumite aspecte legate de această crimă odioasă.

Educatoarea a fost înjunghiată în inimă în propria locuință

O educatoare, în vârstă de 48 de ani, a fost ucisă cu bestialitate de către soțul său, un bărbat extrem de violent și gelos. Agresiunile din cadrul familiei erau știute de toată lumea, inclusiv de Poliție, victima făcând mai multe plângeri în acest sens.

Inițial, persoane apropiate au transmis imediat după oribila crimă faptul că, atât femeia ucisă, cât și fiica cuplului, în vârstă de 17 ani, aveau ordin de protecție împotriva bărbatului. Cu toate acestea, criminalul ar fi reușit să o convingă pe femeie să îi permită să intre în locuința celor doi, iar după o ceartă aprinsă, acesta ar fi înjunghiat-o de mai multe ori, inclusiv în inimă.

Potrivit ultimelor informații, bărbatul avea în plan să-și omoare soția cu orice preț, astfel că acesta le-ar fi trimis o scrisoare fiicelor lui prin care le anunța că mama lor va ajunge la îngeri.

„Le trimitea tatăl lor mesaje că ‘Mami o să ajungă la îngeri! Mami o să ajungă la îngeri!'”, a explicat un cunoscut al celor doi.

Ordinul de protecție împotriva criminalului expirase în luna mai

De asemenea, în urma anchetei desfășurate s-a aflat că femeia era amenințată constant cu moartea de către soțul său, fiind îngrozită de un posibil deznodământ tragic.
După șase ordine de protecție împotriva criminalului, victimei i s-a refuzat în luna mai prelungirea acestuia, pe motiv că trebuie să existe dovezi mai clare pentru a-i constrânge libertatea de mișcare a agresorului.

„Au spus că trebuie să mai facă ceva, să mai existe un motiv ca să-l prelungim. Şi acum uitaţi la ce nenorocire s-a ajuns. A început să o ameninţe clar cu moartea şi parcă şi ea a simţit. Spunea tot timpul: ‘O să mă omoare! O să vedeţi, o să mă omoare'”, a declarat un apropiat al victimei.

Lucian Bode, adevărul despre statutul victimei la momentul crimei

În urmă cu puțin timp, ministrul Afacerilor Interne a explicat contextul legal dintre criminal și victim în momentul tragediei. Potrivit lui Lucian Bode, educatoarea nu mai avea ordin de protecție împotriva bărbatului, singura persoană protejată fiind fiica cea mare a cuplului.

„Derularea evenimentelor a fost următoarea: Poliția Capitalei a fost sesizată prin 112 pe 12 august despre faptul că o femeie în vârstă de 48 de ani a fost găsită decedată într-o locuință din Sectorul 2. În urma unui apel anonim către poliție în data de 16 august a fost identificat prezumtivul autor al infracțiunii de omor.

În această perioadă am desfășurat acțiuni specifice și am identificat prezumtivul autor.În acest moment cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe Lângă Tribunalul București.

Pentru că s-a discutat mult despre existența sau neexistența unor ordine de protecție. Instanța de judecată a emis un ordin de protecție față de prezumtivul autor pentru protecția fiicei victimei, în vârstă de 17 ani. Victima infracțiunii de omor nu făcea obiectul niciunui ordin de protecție în vigoare.

Am dispus șefului Poliției Române declanșarea unor verificări specifice la nivelul Direcției Generale a Poliției Municipiului București.”, a explicat Lucian Bode, potrivit antena3.