Lovitura incredibilă dată de Banca Transilvania în România. Ion Țiriac este implicat în mutarea anului

Lovitura incredibilă dată de Banca Transilvania în România. Ion Țiriac este implicat în mutarea anului
Lovitura incredibilă dată de Banca Transilvania în România

Lovitură incredibilă dată de Banca Transilvania în România. Omul de afaceri Ion Țiriac este implicat în ceea ce se consideră a fi mutarea anului, prin Țiriac Leasing, divizia de leasing financiar a grupului Ţiriac. Tiriac Leasing este unul dintre liderii pieței de leasing din țară, care oferă finanțare în sistem leasing financiar pentru toate modelele de autovehicule.

Lovitura incredibilă dată de Banca Transilvania în România

Conform unui comunicat care a fost publicat și pe site-ul băncii Transilvania, Țiriac Leasing va fi cumpărată de Banca Transilvania. Deja banca și Grupul Țiriac au semnat un acord de achiziționare a acestei companii, urmând ca finalizarea tranzacției să fie prevăzută pentru prima parte a acestui an, fiind supusă analizei și aprobării autorității competente.

Însă până la primirea aprobării, Țiriac Leasing îşi va desfăşura activitatea independent de Grupul Financiar Banca Transilvania, iar ulterior să fie integrată acestuia.

Acest pas strategic făcut de Banca Transilvania reprezintă atât implicarea directă într-un model de afaceri de nișă ce face diferența pe piața auto, precum și întărirea poziției cu servicii de finanțare alternative.

Deoarece Țiriac Leasing este pe piață de 20 de ani și a dezvoltat un portofoliu diversificat de produse de leasing, acest lucru va genera un aport semnificativ pentru Grupul Financiar Banca Transilvania. La data tranzacției, compania Țiriac Leasing are active de 213 milioane de euro și a finanțat de-a lungul timpului peste 37.000 de clienţi.

Portofoliul de clienți al său se compune din companii private, multinaționale, companii din sectorul public, dar și din persoane fizice și persoane fizice autorizate.

Și compania de leasing din Grupul Financiar Banca Transilvania, BT Leasing (BTL), există pe piață tot de peste două decenii, vreme în care a susținut peste 10.000 de clienți și a încheiat peste 20.000 de contracte. În urmă cu patru ani, a fuzionat cu ERB Leasing. BTL are active de 1,366 milioane de lei, iar anul trecut o altă companie de profil a intrat în Grupul BT, și anume Idea::Leasing.

În urma inalizării tranzacției, Grupul Financiar Banca Transilvania o să poată beneficia și de expertiza echipelor celor două entități specializate în leasing financiar, de un portofoliu reunit, precum și de o varietate de oferte și de servicii.

Despre Banca Transilvania

De precizat este că Banca Transilvania este cea mai mare banca din țara noastră si principalul finanțator al economiei, ce acoperă toate segmentele de clienți și linii de business. Însă dincolo de banking, Banca Transilvania își propune să aibă și un impact pozitiv, atât pentru oameni, cât și pentru business și mediu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI