Scandal uriaș în SuperLiga. Eugen Neagoe dă de pământ cu șefii de la Universitatea Cluj și este decis să semneze contractul cu echipa lui Mihai Rotaru

de: Sorin Barbu
24 12. 2022

Scandal cu o zi înainte de Crăciun în Liga 1. Mihai Rotaru s-a înțeles cu Eugen Neagoe să vină antrenor la CS Universitatea Craiova, dar mutarea este contestată de oficialii de la Universitatea Cluj. Tehnicianul a recunoscut că cei care conduc gruparea ardeleană nu sunt de acord să plece, dar este decis să-și rezilieze contractul și să semneze cu trupa din Bănie.

Eugen Neagoe, decis să semneze cu CS Universitatea Craiova

UPDATE 13.50 – Eugean Neagoe a confirmat conflictul cu cei care conduc clubul Universitatea Cluj, dar este decis să-și rezilieze contractul și să semneze cu CS Universitatea Craiova.

„Este adevărat că Radu Constantea nu a dorit să îmi acorde rezilierea contractului pe cale amiabilă. Astfel că, mă văd nevoit să denunț eu contractul unilateral. Am predat totul la Cluj și nu mă mai întorc.

Știu foarte bine ce contract am semnat și știu foarte bine regulamentul. Am tot respectul pentru oamenii de la Cluj, pentru suporterii minunați, pentru domnul Boc, pentru toată conducerea lui U, dar toți trebuie să mă înțeleagă că vreau acasă. Craiova e casa mea. Acolo am crescut. Cei de la U vor rămâne pentru totdeauna în inima mea. Acum când vorbesc cu domneavoastră la telefon mă îndrept spre casă de la Cluj.

Am discutat și cu liderii de galerie ai lui U Cluj și le-am explicat de ce vreau să plec. Eu sper că ei m-au înțeles, deși știu bine că ei și-ar fi dorit ca eu să rămân la Universitatea Cluj. Dacă nu era vorba de Craiova poate că nu luam niciodată o astfel de decizie”, a spus Neagoe pentru prosport.ro.


Mihai Rotaru nu-l poate pune antrenor pe Eugen Neagoe

Mihai Rotaru a spus după demisia lui Mirel Rădoi că are trei antrenori pe listă. La prima variantă, Laurențiu Reghecampf, a renunțat rapid după ce oficialii clubului Neftchi Baku au anunțat că nu vor renunța la clauza de reziliere a contractului, iar acum are probleme și cu Eugen Neagoe.

Patronul echipei a avut o convorbire cu antrenorul și au ajuns un acord privind toate detaliile colaborării, doar că Geană are nu este lăsat să plece de la Universitatea Cluj, club care îl plătește cu 10.000 de euro pe lună. Tehnicianul s-a dus la Cluj cu gândul că lucrurile se vor rezolva rapid și că va pleca după ce va preda mașina și cheile de la casă. Lucrurile nu au stat deloc așa.

„Da! Este adevărat. Nu ne-am dat acordul ca domnul Neagoe să rezilieze contractul cu noi. Dânsul ne-a propus să renunțe la salariile sale de pe noiembrie și decembrie și să îl lăsăm să plece la Craiova. Cel de pe noiembrie îl primește în câteva zile, iar cel de pe decembrie în luna ianuarie.

Nu am acceptat să îl lăsăm să plece la Craiova deoarece ne-a deranjat modul în care a fost pusă această problemă, dar și atitudinea domnilor de la Craiova. Nu poți contacta așa un antrenor care se află sub contract cu o altă echipă, iar apoi să ne pui cu două zile înainte de Crăciun în fața faptului împlinit. Noi ne făcusem o strategie, cea pe care chiar domnul Neagoe a dorit-o”, a declarat, pentru prosport, președintele clubului din Ardeal, Radu Constantea.

Care sunt pretențiile oficialilor de la Universitatea Cluj

Potrivit unor surse, conducătorii clubului Universitatea Cluj ar fi de acord să-și lase antrenorul să plece, doar dacă plătește suma de 100.000 de euro. Sunt supărați că alături de Neagoe au făcut o strategie și au renunțat la anumiți jucători, iar acum tot planul s-a dat peste cap.

„Nu am acceptat rezilierea și din cauza faptului că masa noastră numeroasă de suporteri trebuie respectată. Acest lucru în primul rând, iar apoi noi avem aici și sponsori. Nu ne putem juca cu imaginea noastră. Domnul Neagoe ne-a spus că el vrea la Craiova și a plecat acasă. E treaba dânsului ce face, dar el se află sub contract cu U Cluj și trebuie să îl respecte”, a spus mai Constantea.

CS Universitatea Craiova a terminat anul pe locul cinci la șapte puncte de liderul Farul Constanța.