Lovitură dură pentru Kaufland. Despăgubirile uriaşe pe care trebuie să le plătească unui angajat

de: Ștefan R. Apostol
29 03. 2022

Cum se întâmplă, de multe ori, între angajator și angajat pot apărea uneori conflicte de muncă. Unele sunt soluționate direct între cele două părți. Altele sunt soluționate în fața unui negociator, sau chiar în instanța de judecată. Un astlfe de caz, al unui conflict de muncă, a avut loc între retailerul Kaufland și un fost angajat. Soluționarea s-a făcut în fața magistraților de pe lângă Tribunalul București, decizia fiind favorabilă angajatului. În urma deciziei, Kaufland a luat la cunoștință decizia, și conform acesteia, va trebui să-i plătească angajatului său cheltuielile de judecată și o despăgubire morală, valoarea totală ridicându-se la aproximativ 2.000 de euro.

Un angajat Kaufland și-a recâștigat dreptuile în instanță

Conflictele de muncă sunt, în mare, la ordinea zilei. Deși cele mai multe ajung să fie soluționate direct între cele două părți, unele dintre ele ajung și în instanța de judecată. Este și cazul unui angajat al retailerului Kaufland, care și-a cerut drepturile în fața magistraților Tribunaluiui București.

Confor celor de la Profit.ro, totul ar fi plecat de la o decizie a doi doi directori superiori de a-l concedia din fucția de conducere a unui departament din cadrul companiei. Conform plângerii depuse de angajatul în cauză, demiterea s-ar fi produs fără respectarea normelor legii. Și anume respectarea preavizulului care ar fi trebuit dat înaintea deciziei de concediere.

Sentința dată de magistrații de pe lângă Tribunalul București a fost, în cele din urmă, în favoarea angajatului Kaufland, aceasta, conform site-ului, fiind una decisivă. Avocații retailerului au înaintat o contestație în acest caz, numai că magistrații au respins cererea.

Cât va plăti retailerul angajatului, și reacția oficială a acestuia

Prin decizia definitivă, magistrații au decis ca retailerul Kaufland să achite întegral cheltuielile de judecată din acest dosar civil. Pe lângă asta, vor fi nevoiți să-i platească suma integrală pentru ultimele 12 luni ale contractului de muncă.

În acest sens, valoarea în lei se ridică la aproximativ 10.000 de lei daune morale, aproximativ 2.000 de euro. Cererea inițială a fostului angajat, ca șid aune morale, se ridica la 100.000 de lei, dar a fost refuzată.

„Având în vedere că modalitatea în care s-au desfășurat raporturile de muncă dintre părți a produs o reală suferință psihică reclamantului, acesta stând într-o stare de incertitudine cu privire la existența locului de muncă aproximativ un an, Tribunalul apreciază că este întemeiat în parte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, motiv pentru care va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, sumă considerată ca fiind proporționala cu prejudiciul moral cauzat acestuia”, se arată în motivarea Tribunalului București.

De cealaltă parte, am primit oficial reacția reprezentanților Kaufland pe marginea acestei decizii a magistraților de pe lângă Tribunalul București. În acest caz, spun că „Respectăm cadrul legal și decizia Tribunalului București”, au declarat reprezentanții Kaufland România.