Lovitură dură pentru Ianis Hagi la final de an. Vestea neașteptată i-a șocat până și pe fani
Lovitură dură pentru Ianis Hagi la final de an. Internaționalul român a devenit titular la Rangers, dar viitorul său nu este deloc clar. Mijlocașul de 23 de ani alternează meciurile bune, cu altele în care rămâne anonim pe teren. Cu toate acestea, Ianis Hagi este vizat de multe cluburi europene pentru un transfer. Unul anume, mai ales, părea decis să-l ia pe fiul „Regelui” încă din această iarnă. Acum, însă, sosit vestea care-i va dezamăgi și pe fani, nu doar pe Ianis Hagi.
Lovitură dură pentru Ianis Hagi la final de an
Lovitura dură pentru Ianis Hagi la final de an. Mijlocașul român a reușit să fie titular la Rangers, 3 partide la rând, sub comanda noului antrenor, olandezul Giovanni van Bronckhorst. Dar internaționalul român alternează partidele bune cu cele în care se „pierde” pe teren, neieșind cu nimic în evidență.
Ianis Hagi a fost lăudat de presa scoțiană, dar și de antrenor, după prestația din Europa League, contra celor de la Sparta Praga. Dar, în campionat, jocul său a fost criticat dur. După ultima partidă, cea cu Hibernian, jurnaliștii scoțieni aproape că l-au luat la mișto.
A fost o performanță slabă a lui Hagi, care nu a reușit să ofere prea multe prin pase, dribling sau șuturi. Românul arăta uneori de parcă alerga prin noroi”, au scris scoțienii de la Ibrox News, care i-au oferit nota 5 lui Ianis.
Vestea neașteptată i-a șocat până și pe fani
Ianis Hagi a devenit subiectul transferului de la Rangers încă de la finalul sezonului trecut. Iar una dintre echipele interesate de el era Galatasaray, clubul unde tatăl său, Gică Hagi, a scris istorie. „Regele” a evoluat la gruparea „Cim Bom Bom” între 1996 și 2001 și a rămas idol la Istanbul. A fost cea mai prolifică perioadă din cariera sa: 4 titluri de campion în SuperLig, 2 Cupe și 2 Supercupe ale Turciei, Cupa UEFA și Supercupa Europei. A revenit ca antrenor și a cucerit încă o Cupă a Turciei.
În luna iunie s-a vorbit chiar despre o ofertă concretă, de 4 milioane de euro, din prtea echipei „Împăratului” Fatih Terim. Presa turcă afirma chiar că „Galatasaray i-a pregătit tricoul cu numărul 10”, cel purtat și de tatăl său. Fanii „Cim Bom Bom” erau și ei în delir, încântați de perspectiva ca fiul „Regelui” să îi calce pe urme. Dar Rangers dorea 11 milioane de euro pe Ianis Hagi, iar totul a picat.
„E un club pe care îl iubesc”
Galatasaray n-a renunțat la ideea de a-l transfera pe Ianis. Cu atât mai mult cu cît, însuși jucătorul a declarat că și-ar dori să evolueze la marea echipă turcă, el fiind chiar născut la Istanbul în vremea în care Gică Hagi era „sultan” acolo.
Îmi doresc, într-adevăr (n.r.- să joace la Galatasaray). E un club pe care îl iubesc. Am crescut cu el, acolo m-am născut. Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar sunt atașat de acest club.
Din păcate, nu (n.r. – nu a învățat limba turcă). Aveam trei ani când am plecat de acolo, apoi am mai fost un an când a fost tata antrenor, dar nu am prins prea multe cuvinte”, a declarat Ianis Hagi, în vara lui 2021, conform digisport.ro.
Galatasaray a reluat „asaltul” pentru Ianis Hagi în ultima perioadă. Mai ales că se vorbea și de interesul altor echipe, Lyon, Aston Villa, Roma, pentru el. Dar prețul cerut de scoțieni, de 11 milioane de euro, nu se potrivește deloc cu cel oferit de turci. Astfel, publicația Fotomac a anunțat că trupa pregătită de Fatih Terim a ieșit din cursa pentru semnătura lui Hagi jr.
O lovitură pentru visul lui Ianis Hagi, dar, cu siguranță, și pentru incandescenții fani ai Galatei, care doreau să-l vadă pe fiul lui Gică Hagi preluând tricoul și moștenirea tatălui său.