Lovitură imensă pentru Dan Bittman! Cunoscutul solist al trupei Holograf a ajuns la fundul sacului. Cum stă artistul în sectorul financiar și cum a ajuns în această situație?
Dan Bittman se află într-un punct de cotitură în viața sa. Pandemia l-a afectat serios, ca pe mulți artiști din toată lumea. Cu toate că are o afacere dincolo de muzică, nu se poate bucura de succes nici în dreptul ei.
Solistul trupei Holograf trece prin momente grele pe plan financiar cum nu a trecut vreodată. Criza sanitară l-a oprit din drum și l-a făcut să guste din viață altfel. După zeci de ani în care s-a bucurat de atenția publicului, de aplauze, concerte și evenimente multe la număr, iată că acum lucrurile s-au oprit brusc.
Singura lui speranță de redresare în acest sector este parcul de distracții care a fost construit de acesta pe malul Lacului Sulimanu, loc în care și-a investit o sumă imensă – 500.000 de euro.
“Nu deschid afacerea nici în luna mai. Legea este lege și trebuie respectată. Nu am cum să deschid cu pandemia asta, nu am voie și nu că nu am voie doar eu, ci toți nu avem voie. Momentan stau acasă, nu am de lucru, unde să mă duc? Concerte nu sunt din cauza coronavirusului, nu am unde să merg”, a spus Dan Bittman, în exclusivitate pentru impact.ro
Dan Bittman este implicat într-un șir de scandaluri încă de la începutul pandemiei. Fostul prezentator de televiziune și-a atras numeroase antipatii după comentariile acide vizavi de restricții. Fanii solistului au fost șocați de felul în care acesta abordează problema zilelor noastre.
“Eu nu contest că sunt cazuri dramatice. Atâta vreme cât nu am voie să fac autopsie, pentru a stabili de ce a murit o persoană, nu pot să spun că au murit 5.000 de oameni, de Covid-19, în România. Nu ai voie să spui, ca medic, că un om a murit de o boală, dacă nu îi faci autopsie. Sunt alături de familiile îndurerate. Mie mi-au murit ambii părinți, nu de Covid, dar nu pot să înghit informația, fără discernământ. Nu fac nimic în momentul de față. Stau la mila cuiva, trăiesc din banii din drepturile de artist. Cei de la guvernare mă ignoră. Ce să fac? Pot face eu ceva? Văd că unii nici nu vor ca lucrurile să se îndrepte într-o oarecare măsură”
Dan Bittman